Clădire prăbușită în India. Cel puțin 29 de morți
Cel puțin 29 de persoane, majoritatea muncitori și membri ai familiilor acestora, au fost ucise în urma prăbușirii unei clădiri aflate în construcție la periferia orașului Bombay, în vestul Indiei, a anunțat poliția vineri.
Imobilul de șapte etaje s-a prăbușit joi seara ca un castel de cărți, într-un morman de oțel și moloz, care împiedica eforturile salvatorilor de a căuta supraviețuitori.
Salvatorii au acționat toată noaptea de joi spre vineri pentru a înlătura molozul și a degaja supraviețuitori, care au fost evacuați, ulterior, pe trăgi improvizate. Doi bebeluși au fost găsiți, provocând strigăte de “Allah Akbar” în mulțime, a declarat un fotograf AFP. Picioare ieșeau din moloz într-o scenă macabră.
“Cel puțin 29 de persoane au murit. Am salvat alte aproximativ 60 de persoane, dintre care unele sunt rănite”, a declarat K.P. Raghuvanshi, un reprezentant al poliției în districtul Thane, la aproximativ 35 de kilometri de Bombay. Un bilanț precedent anunța 27 de morți.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro