Home Actualitate CJ Timiș a investit 135 mil. lei în mode...
Actualitate

CJ Timiș a investit 135 mil. lei în modernizarea și lărgirea la patru benzi a unui drum județean

Consiliul Județean Timiș a finalizat o investiție de 135 mil. lei (peste 27 mil. euro), finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, pentru modernizarea și lărgirea la patru benzi a drumul județean DJ 691. Traseul, care traversează localitățile Dumbrăvița și…

CJ Timiș a investit 135 mil. lei în modernizarea și lărgirea la patru benzi a unui drum județean
CJ Timiș a investit 135 mil. lei în modernizarea și lărgirea la patru benzi a unui drum județean · Foto: Business Magazin

Consiliul Județean Timiș a finalizat o investiție de 135 mil. lei (peste 27 mil. euro), finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, pentru modernizarea și lărgirea la patru benzi a drumul județean DJ 691. Traseul, care traversează localitățile Dumbrăvița și Giarmata, facilitează legătura timișorenilor cu autostrada A1 și rețeaua de transport TEN-T, contribuind la fluidizarea traficului spre și dinspre cele două comune periurbane, potrivit unui comunicat de presă al CJ Timiș.

Constructorul a fost compania austriacă Strabag, în calitate de antreprenor general. Lucrările au început cu lotul 2, în aprilie 2023 și au fost încheiate după un an, în aprilie 2024. Modernizarea acestei secțiuni, delimitată la capete de centura Timișoarei și autostrada A1 a presupus, dincolo de lucrările la partea carosabilă și executarea celor două benzi suplimentare, câte una pe fiecare sens, modernizarea sensurilor giratorii, realizarea iluminatului stradal, trasarea semnalizărilor orizontale și montarea celor verticale. Extinderea a necesitat și refacerea traversării la nivel cu calea ferată, precum și montarea unei bariere automatizate. În paralel, s-au realizat pista de biciclete și accesele către proprietăți. 

În ce privește lotul 1, lucrările au început în prima parte din septembrie 2023 și s-au finalizat la jumătatea lunii aprilie 2024. Modernizarea porțiunii respective a inclus și extragerea unora dintre stâlpii care susțineau linia de troleibuz și înlocuirea lor cu 47 de stâlpi noi. De asemenea, s-a mai amenajat și sensul giratoriu de lângă centură, s-au asfaltat stațiile pentru mijloacele de transport în comun și s-au trasat marcajele rutiere necesare ghidării traficului în noile condiții, potrivit comunicatului de presă transmis de CJ Timiș.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună