Home Actualitate Ciucă, despre creșterea TVA: Trebuie să...
Actualitate

Ciucă, despre creșterea TVA: Trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce

Fostul premier Nicolae Ciucă declară, despre creșterea TVA, că „trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce”.

Ciucă, despre creșterea TVA: Trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce
Ciucă, despre creșterea TVA: Trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce · Foto: Business Magazin

Întrebat, vineri, despre eventuala creștere a TVA, chiar și pentru anumite categorii de produse, a răspuns: „Am mai discutat chestiunea aceasta. Atunci când vorbim de creșterea de TVA trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce, de regulă, TVA-ul crește inflația. Pe altă parte, s-a demonstrat că nu de fiecare dată aduce creștere economică, motiv pentru care așteptăm să vină specialiștii și să luăm o decizie, să vedem care sunt efectele în economie și să vedem care sunt efectele asupra cetățenilor”.

Legat de deficit și de cât de mare este nevoia de a se interveni pe fiscalitate, pentru a aduce bani la buget, liderul PNL a afirmat că preocuparea principală este rămânerea în ținta de deficit, așa cum a fost stabilită cu instituțiile europene, cu Comisia Europeană: „să rămânem în 4,4% la finalul anului, pentru a putea să ne continuăm programele de finanțare din bani europeni. Este absolut obligatoriu”.

Deficitul bugetar a urcat la 2,32% din PIB după primele cinci luni din acest an, de la 1,72% din PIB la finalul lunii aprilie, în condițiile realizării unor venituri totale de 197,54 miliarde de lei, în creștere cu 10,4%, și ale efectuării unor cheltuieli de 234,45 miliarde de lei, în urcare cu 17,3%.

Potrivit Ministerului Finanțelor, „Execuția bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 2,32% din PIB, respectiv 36,91 miliarde lei, cauzat în principal de creșterea volumului de investiții cu 55,1% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale casnici și noncasnici în valoare de 4,16 miliarde lei, volumul mai mare de decontări de bunuri și servicii pentru medicamente, încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum și de influențele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună