Home Actualitate Ciucă, despre creșterea anunțată de INS:...
Actualitate

Ciucă, despre creșterea anunțată de INS: Datele sunt bune

Datele sunt bune, declară premierul Nicolae Ciucă, după ce Institutul Național de Statistică a anunțat că PIB-ul a crescut în primul trimestru cu 5,1% față de ultimul trimestru din 2021

Ciucă, despre creșterea anunțată de INS: Datele sunt bune
Ciucă, despre creșterea anunțată de INS: Datele sunt bune · Foto: Business Magazin

„Economia României este în creștere, o spun datele Institutului Național de Statistică. Primul trimestru al anului a înregistrat o creștere de 6,4%, față de perioada similară a anului trecut și de 5,1% față de ultimul trimestru. Am reușit să menținem statistica creșterii economice în cea mai mică bandă de fluctuație posibilă. Valoarea analizată este cu un punct procentual mai mare decât creșterea de 5,4% pe care a înregistrat-o Zona Euro, în care se află cele mai performante economii ale Uniunii Europene. Datele sunt bune, având în vedere contextul economic global. Primul trimestru al anului încă era afectat de pandemie, iar războiul din Ucraina a început în 24 februarie”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El arată că este singura perioadă de timp care include ambele crize care „au lovit din plin economia mondială și au creat dezechilibre majore în toate țările lumii, trimițând în pragul recesiunii state dezvoltate”.

„Economia Românei a reușit o performanță și este evident că păstrarea cotei unice, încurajarea investițiilor și a mediului de afaceri sunt vitale pentru păstrarea acestui trend pozitiv”, încheie Ciucă.

PIB-ul a crescut în primul trimestru al anului 2022 cu 5,1% față de ultimul trimestru din 2021, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS).

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 343.678,8 milioane lei prețuri curente, în creștere cu 5,1% față de trimestrul IV 2021, a transmis INS.

Față de același trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 6,4 %, atât pe seria brută cât și pe seria ajustată sezonier.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună