Ciucă, către americanii de la Kogălniceanu: vă mulțumesc pentru contribuția la securitatea noastră
Premierul Nicolae Ciuca a vizitat sâmbătă baza militară de la Mihail Kogălniceanu și a ținut un discurs în fața militarilor americani. Premierul Nicolae Ciucă a participat sâmbătă la ceremonia de prezentare a drapelului de luptă al unității americane desfășurate suplimentar…
Premierul Nicolae Ciuca a vizitat sâmbătă baza militară de la Mihail Kogălniceanu și a ținut un discurs în fața militarilor americani.
Premierul Nicolae Ciucă a participat sâmbătă la ceremonia de prezentare a drapelului de luptă al unității americane desfășurate suplimentar în România.
Este vorba despre Brigada 2 Combat Team, din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate americane. Ceremonia s-a desfășurat la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor, bărbați și femei în uniformă, dislocați în România pentru efortul dumneavoastră și pentru contribuția la securitatea noastră. Vreau să mulțumesc familiilor dumneavostră, ele sunt adevărați stâlpi de susținere atunci când sunteți departe de casă (…) Prezența voastră este binevenită, împreună suntem puternici”, a declarat Nicolae Ciucă.
La final, premierul Nicolae Ciucă, împreună cu liderii militari români și americani, a vizitat o expoziție de tehnică militară.