Circuitul românului prin natură. Sclav, larvă, pușcăriaș

Să zicem că te naști în România, în 2016, an de grație în care Marea Britanie se rupe de UE, NATO își consolidează prezența în Est, ca să țină piept Rusiei, iar planeta are dureri de cap sistemice, precum poluarea sau economia. România te va feri cumva de aceste cercuri preaînalte. Nu doar prin lipsa de relevanță și ticăloșia liderilor ei. Pur și simplu n-ai treabă. E ca și cum ți-ai face griji de bursa de la New York, în timp ce vânezi șerpi prin jungla Amazonului, ca să-ți asiguri supraviețuirea.

Sclav în lanțuri la câțiva pași de fosta capitală a Țării Românești, ars și infestat cu viermi într-un spital din actuala Capitală sau, dacă nu ești cuminte, condamnat la sufocare și conviețuire cu șobolanii și ploșnițele, în vreo închisoare. Sunt scenarii de viață plauzibilă în România. Aici vei trăi prins între o omertă din care te mai scot doar procurorii sau poliția și o hărmălaie heirupistă, lipsită de soluții, uneori manipulată în interesul lor de niște canalii. Rareori, vei mai întâlni poate niște exemplare bipede care se pot numi oameni și care deschid gura, ochii și urechile toate în același timp.

See no evil. În România erei noastre, dacă ajungi pe străzi, fără familie care să mai știe de tine sau năpăstuit cu vreun beteșug, există șansa să fii răpit de pe stradă și să cunoști sclavia în lanțuri. Culmea ironiei, așa cum arată un activist pentru drepturile romilor, poate fără să vrea să fie ironic, ea e practicată chiar de către personaje ale unei etnii care a cunoscut ea însăși, pe pielea ei, ce înseamnă biciul și lanțurile, în sclavia care domnea pe aceste meleaguri până acum vreo 150 de ani.

Timp de 8 ani, niște familii din comunitatea romilor din Berevoești au practicat răpirea, torturarea și ținerea în lanțuri a 40 de minori și adulți de care nu mai știa nimeni sau de care nimeni nu mai voia să știe. Îi culegeau de pe străzi, îi țineau încuiați și legați, îi hrăneau cu resturi, îi puneau să se bată între ei ca pe niște câini înfometați, apoi îi scoteau la cerșit sau la furat de lemne. Unii „sclavi” au murit între timp. Timp de 8 ani, nimeni nu a deschis gura, ochii sau urechile la sclavii din Berevoești. Procurorii care au scos la lumină mizeria se laudă că ancheta a plecat de la polițiștii din localitate, care abia în 2015 au căscat ochii. E și asta o performanță românească.

Într-o comunitate și așa segregată de restul satului, așa cum trăiesc de cele mai multe ori, de bunăvoie sau forțați de majoritari, comunitățile de romi din România, între niște oameni și așa abuzați sau aflați la mila și mâna autorităților sau a puternicilor comunității, nimeni nu vorbește, nu vede și nu aude. De ce să-ți faci probleme? Doar nu e copilul tău cel bătut în lanțuri. Vorba unei vecine din satul Berevoeștiului: „Ce, au furat, au omorât, au spart?”. Vorba aia, făceau la ei în curte. Totul e ok în România, atâta timp cât nu trece de pragul casei tale, de portiera mașinii sau nu îți implică vreun membru al familiei. Mă distrează cei care se întreabă de ce nu știau sătenii sau primarul de treaba asta. Aveți impresia că primarul merge în satul acela al Berevoeștiului mai de o dată la 4 ani? Sau că românii din restul satelor știu ceva de ce e în partea aceea de comună? E-n „țigănie”, ce treabă au?

Citiți mai multe pe www.gandul.info