Circa 3% din companiile agricole din România sunt deținute de străini: Italia, Germania, Republica Moldova, Olanda și Spania, principalele țări de origine ale acționarilor
Italia, Germania, Republica Moldova, Olanda și Spania sunt principalele țări de origine ale acționarilor companiilor care activează în agricultura românească. În total, 3,1% din cele 133.461 de companii agricole active în România au capital străin, arată o analiză ZF făcută pe baza datelor Termene.ro, platformă de analiză. ZF a luat în calcul companiile cu codul CAEN 01, cu excepția „0170 - vâ…
♦ Cei mai mulți investitori străini în agricultură în România sunt din Italia, având circa 1.000 de firme, adică aproape 1% din total ♦ Italienii au o poziție de forță în producția cerealelor, jumătate dintre firme având activitate în acest sector și, cu precădere, în vestul țării ♦ Olandezii au investiții importante în sectoarele creșterii bovinelor și porcinelor.
Italia, Germania, Republica Moldova, Olanda și Spania sunt principalele țări de origine ale acționarilor companiilor care activează în agricultura românească. În total, 3,1% din cele 133.461 de companii agricole active în România au capital străin, arată o analiză ZF făcută pe baza datelor Termene.ro, platformă de analiză. ZF a luat în calcul companiile cu codul CAEN 01, cu excepția „0170 – vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe vânătorii“, care sunt în funcțiune și sunt organizate în formele SRL, SA, PFA, IFAM, SNC, SRLD, II, AF și SCA. De ce au ales pământurile românești?
„În Italia, ponderea terenului arabil este mult mai redusă, iar atomizarea funcționează, de asemenea. Despre Olanda, nu are rost să discutăm, pentru că efectiv nu mai are loc unde să plaseze capitalul, fiind o piață saturată și normată. În Spania, nu există un potențial agricol semnificativ. La grâu, Spania generează maxim 5% din cele 135 de milioane de tone anuale ale UE, iar la porumb au un maxim de 7% din cele 60 de milioane de tone producție Uniunii. Terenurile din Spania sunt extrem de aride din cauza poziționării geografice și climei, astfel încât nu mai există loc de expansiune“, spune Cezar Gheorghe, analist expert și consultant în agrobusiness și fondator al Romanian Agri Column. Acesta a adăugat că investiția în terenuri este încă foarte profitabilă în România.
Când privim totul în termeni de preț pe hectar, constatăm că în România, prețurile sunt extrem de atractive, iar în comparație directă cu Franța, de exemplu, a subliniat Cezar Gheorghe. La fel este și în comparație cu alte țări, iar acest aspect reprezintă un motiv serios pentru investitori să-și extindă activitatea în România.
Spre comparație, în Olanda, unul dintre principalii investitori din România, prețul unui teren agricol a ajuns în 2022 la 85.000 de euro, pe când în România, în cea mai scumpă zonă – București – Ilfov, a ajuns la 12.000 de euro, iar media locală este de 8.000 euro/hectar, potrivit datelor Eurostat, biroul european de statistică.
„România este valorizată din aceste puncte comune: prețuri decente de achiziție a terenurilor, costuri de înființare a culturilor ce pot fi gestionate, o climă mai permisivă și acces la nodul strategic Constanța. Aceste ingrediente, amestecate în creuzetul unui bilanț financiar, indică cifre de culoarea verde. În final, am putea spune că Pământul este cel mai valoros activ și nu se degradează din punct de vedere al prețului. De ce? Simplu, pentru că nu se mai fabrică, dar el produce hrană“, a precizat Cezar Gheorghe.
Astfel, investitorii străini au ales România și au investit chiar în ferme mari, pe care nu le pot avea în țările de origine. Iar, suprafețele mari, supuse unui sistem de management corect, generează un profit mult mai ridicat, a mai spus analistul Cezar Gheorghe.
De departe, cei mai mulți investitori străini în agricultură în România sunt din Italia, având circa 1.000 de firme, adică aproape 1% din total. Apoi urmeaza Germania (352), Republica Moldova (215), Olanda (155) și Spania (140), potrivit platformei Termene.ro.
De altfel, jumătate din firmele cu capital din Italia au activitate de cultivarea cerealelor și sunt cu precădere, în vestul țării. Ei au investit local în pământuri încă de după ‘90, dar fiind că terenurile locale sunt încă ieftine, iar în Italia, prețul sare de 35.000 de euro/hectar, fiind de peste patru ori mai mare decât în România.
Emiliana West Rom din Timiș, business controlat de omul de afaceri Luciano Martini, este cea mai mare afacere cu capital din Italia din România, din agrobusiness. Ea are una dintre cele mai mari suprafețe cultivate cu cereale din țară, de 12.000 de hectare, și o fermă de bovine de 1.200 de capete, potrivit datelor de pe site-ul firmei. De asemenea, deține are spații de depozitare cu o capacitate de 90.000 de tone și peste 150 de hectare de plantații de alun.
Olandezii, în schimb, au investiții importante în sectoarele creșterii bovinelor și porcinelor. DN Agrar Group, controlat de mai mulți investitori olandezi, este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu peste 13.000 de capete, și lider în producția de lapte.
Cele mai multe companii din agricultura românească au activitate de cultivare a cerealelor, în număr de 27.069, iar din acestea 8,5% sunt cu capital străin, mai arată datele termene.ro. Cei mai mulți investitori sunt din Italia (520), Germania (193) și Franța (70).