Cipru: BCE a amenințat cu falimentul. Au existat temeri privind reacția străinilor care au depozite
Ciprul a acceptat sâmbătă dimineață taxa fără precedent în UE asupra depozitelor bancare după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a amenințat că va împinge țara în default prin retragerea liniilor de finanțare cu Laiki, a doua mare bancă cipriotă, potrivit președintelui Nicos Anastasiades.
“Ne-am întâlnit cu decizii care fuseseră deja luate”, a afirmat sâmbătă președintele cipriot, potrivit Financial Times.
Amenințarea a fost formulată la întâlnirea de vineri seară a miniștrilor Finanțelor din zona euro, care l-au determinat pe Michael Sarris, ministrul Finanțelor din Cipru, să impună o taxă specială de 9,9% asupra depozitelor bancare de peste 100.000 euro drept condiție cheie pentru acordul de finanțare externă de 10 miliarde euro. Depozitele mai mici de 100.000 euro, pragul de garantare în UE, urmează să fie taxate cu 6,75%.
Măsura are rolul de a atrage 5,8 miliarde euro, bani care vor fi utilizați pentru recapitalizarea băncilor. Deținătorii de depozite afectați urmează să primească drept compensație acțiuni la bănci cu valoare echivalentă pierderii, odată ce sistemul bancar va fi recapitalizat, potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro