Cine sunt tinerii NEET din România, cei care nu studiază și nu sunt integrați pe piața muncii: primele victime, cei fără școală
România se confruntă cu cea mai ridicată rată a tinerilor NEET din UE: 19,4% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani nu sunt nici în educație, nici în ocupare, nici în formare profesională, aproape dublu față de media europeană, de 11%.
♦ Profilul dominant al tinerilor NEET (care nu studiază, dar nici nu au un job) arată că sunt: femei tinere, persoane cu nivel redus de educație, tineri din mediul rural, din orașe mici sau din regiuni cu oportunități limitate ♦ În România, 24% dintre tinerii adulți cu vârste între 25 și 34 de ani nu au finalizat învățământul secundar superior, aproape dublu față de media OECD, de 13%.
România se confruntă cu cea mai ridicată rată a tinerilor NEET din UE: 19,4% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani nu sunt nici în educație, nici în ocupare, nici în formare profesională, aproape dublu față de media europeană, de 11%.
Dincolo de dimensiunea cifrelor, o analiză publicată de Consilium Policy Advisors Group (CPAG), Transitioning Romanian Youth Between the Educational System and the Labour Market: A comparative analysis in the European Union context, arată că fenomenul este concentrat în jurul unor tipare sociale și economice clare.
În primul rând, nivelul redus de educație crește semnificativ riscul de excluziune. În România, 24% dintre tinerii adulți cu vârste între 25 și 34 de ani nu au finalizat învățământul secundar superior, aproape dublu față de media OECD, de 13%. În același timp, rata de absolvire a studiilor terțiare a scăzut de la 26% la 23% între 2019 și 2024.
„Situația este deosebit de gravă în rândul femeilor tinere cu educație minimă: rata NEET pentru acest grup a crescut de la 28,8% în 2016 la 44,1% în 2024, în timp ce la nivel european tendința a fost una de scădere. Acest lucru arată că părăsirea timpurie a școlii rămâne unul dintre cei mai puternici factori care alimentează fenomenul NEET”, scrie analiza citată.
În al doilea rând, geografia contează decisiv. România se apropie de mediile europene doar în marile orașe. În schimb, în orașe mici, suburbii și mai ales în mediul rural, decalajele sunt foarte mari. Rata NEET în rândul femeilor din mediul rural ajunge la 34,8%, de 2,5 ori peste media UE pentru aceeași categorie, de 14,2%. În același timp, rata de ocupare a femeilor din mediul rural este de doar 44%, comparativ cu 65% la nivel european. Așadar, accesul la educație, formare și locuri de muncă este puternic condiționat teritorial.
Și la nivel regional diferențele sunt semnificative. Sud-Est și Centru înregistrează cele mai ridicate rate NEET în rândul femeilor, de 37,7% și 32,7%. București-Ilfov este singura regiune care se apropie de niveluri comparabile cu cele europene.
Astfel, regiunile din sud și est înregistrează cele mai ridicate rate ale tinerilor NEET, în special în rândul femeilor: 37,7% în Sud-Est, 30,6% în Sud-Vest Oltenia, 28,7% în Sud-Muntenia și 32,7% în Centru. București-Ilfov înregistrează cu 12,4% în cazul femeilor și 6,4% pentru bărbați, valori apropiate de standardele europene.
În al treilea rând, femeile tinere sunt afectate disproporționat. Ele reprezintă 63% din totalul tinerilor NEET, iar rata NEET este de 25,2% în rândul femeilor, față de 14,0% în rândul bărbaților.
Diferența de 11,2 puncte procentuale este de peste cinci ori mai mare decât media UE, de 2,1 puncte procentuale. Evoluția din ultimii ani arată și o reducere mult mai lentă a ratei NEET în rândul femeilor decât în rândul bărbaților, ceea ce sugerează existența unor bariere structurale persistente, inclusiv responsabilități de îngrijire și dificultăți mai mari de acces la ocupare.
Raportul arată că problema în România nu este doar șomajul tinerilor, ci mai ales inactivitatea. Din totalul de 19,4% tineri NEET, aproximativ 14 puncte procentuale reprezintă tineri inactivi, în timp ce doar 5,4 puncte procentuale sunt șomeri care caută activ un loc de muncă.
„Cu alte cuvinte, o mare parte dintre acești tineri nu mai sunt conectați nici la piața muncii, nici la sistemele de sprijin. Această retragere este asociată cu descurajarea, responsabilitățile de îngrijire, căsătoria timpurie și barierele de acces la oportunități reale. Odată ieșiți din sistem, tinerii revin foarte greu. Datele privind tranzițiile trimestriale arată că doar 1 din 100 de tineri inactivi reușește să se angajeze într-un trimestru, iar în cazul tinerilor șomeri rata este de 8 din 100. Aceste niveluri se află printre cele mai scăzute din Europa.”
Datele INSCOP integrate în raport arată că percepțiile tinerilor asupra oportunităților de integrare profesională din România rămân fragile. În acest context, emigrarea apare pentru mulți drept alternativă economică. Circa 66,2% dintre tineri consideră că munca în străinătate oferă un nivel de trai mai bun, iar 27,6% spun că intenționează să plece din România în următoarele 12 luni pentru muncă sau studii.
România înregistrează cea mai ridicată rată NEET din Uniunea Europeană: 19,4% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani nu sunt nici în educație, nici în ocupare, nici în formare profesională, aproape dublu față de media UE, de 11%. În paralel, România are și cea mai scăzută rată din UE la indicatorul SELRATIO, care măsoară participarea simultană a tinerilor la educație formală și la piața muncii. Cu doar 1,2%, România se situează mult sub media europeană de 11,6%, ceea ce arată că foarte puțini tineri acumulează experiență profesională înainte de finalizarea studiilor.
În termeni practici, 97% dintre tinerii din România aflați în educație formală nu au nicio participare pe piața muncii, comparativ cu 71,4% la nivelul UE.