Home Actualitate Cine sunt liderii comerțului alimentar î...
Actualitate

Cine sunt liderii comerțului alimentar în țările din regiune: Lidl a ajuns numărul unu în toate statele mai puțin Polonia

Discounterul german Lidl e liderul comerțului alimentar în Cehia, România, Ungaria și Slovacia.

Cine sunt liderii comerțului alimentar în țările din regiune: Lidl a ajuns numărul unu în toate statele mai puțin Polonia
Cine sunt liderii comerțului alimentar în țările din regiune: Lidl a ajuns numărul unu în toate statele mai puțin Polonia · Foto: Business Magazin

Discounterul german Lidl e liderul comerțului alimentar în Cehia, România, Ungaria și Slovacia.

Singura piață unde nemții nu au reușit să se impună este Polonia, unde portughezii de la Jeronimo Martins conduc detașat cu afaceri cât aproape tot comerțul modern românesc. Piața din Polonia este sigura unde în top cinci se găsesc branduri mai degrabă locale, excepție făcând Lidl, care ocupă locul doi.

Spre comparație, piața din România este dominată de rețele străine, de grupuri internaționale, singura excepție fiind Profi, un brand local care are în spate un fond de investiții cu sediul în Polonia.

Ca piață de retail alimentar și mai ales ca lideri ai acestei piețe, România se aseamănă cel mai mult cu Cehia, o țară cu o populație de circa două ori mai mică. Și afacerile celor cinci jucători-lider sunt apropiate, și fiecare în parte, și per total. Pe lângă Lidl și Kaufland, o altă constantă în clasamentul celor două state e grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care local are Mega Image (poziția a cincea), iar în Cehia are Albert (3).

Există însă și o diferență și anume prezența Tesco în clasament și pe piață. Lanțul britanic Tesco este singurul nume mare internațional care nu e în România, deși a pătruns în țările din Europa Centrală și de Est.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună