Home Actualitate Cine sunt cele trei antreprenoare din Cl...
Actualitate

Cine sunt cele trei antreprenoare din Cluj-Napoca care au creat un liceu online cu studii în limba engleză. Câți elevi au deja

♦ Până acum, cursurile liceului online au fost accesate de peste 1.000 de utilizatori, iar două treimi dintre elevi provin din școli private și din sistemul homeschooling, în timp ce doar 30-35% vin de la școli de stat. @ Un…

Cine sunt cele trei antreprenoare din Cluj-Napoca care au creat un liceu online cu studii în limba engleză. Câți elevi au deja
Cine sunt cele trei antreprenoare din Cluj-Napoca care au creat un liceu online cu studii în limba engleză. Câți elevi au deja · Foto: Business Magazin

Până acum, cursurile liceului online au fost accesate de peste 1.000 de utilizatori, iar două treimi dintre elevi provin din școli private și din sistemul homeschooling, în timp ce doar 30-35% vin de la școli de stat. @ Un program full-time costă, în medie, 5.000 de euro pe an.

Ruxandra Mercea, Florina Popîrțac și Raluca Manole, trei antreprenoare din Cluj-Napoca, au dezvoltat în urmă cu aproximativ trei ani proiectul Spark Generation, care a pornit ca o platformă educațională pentru elevi. 

Ideea lor s-a extins și a luat forma unui liceu online în limba engleză cu program flexibil și curriculă Cambridge, destinat elevilor care fac performanță în sport, arte sau alte domenii și celor care își doresc să aprofundeze sau să învețe discipline care nu se predau în școala românească. 

„Spark Generation este o soluție pentru elevii care, din motive obiective, sunt nevoiți fie să absenteze perioade mai lungi de la școală, fie să-și schimbe liceul sau chiar țara în locuiesc, fie doresc să acumuleze mai multe informații la o anumită materie. Ne-am propus să devenim prima opțiune nu doar pentru elevii români, ci și pentru elevii din străinătate, interesați de curricula Cambridge și, astfel, să transpunem în practică deschiderea către digitalizare a tinerilor și viitoarelor generații de elevi”, a spus Ruxandra Mercea, fondator și inițiatorul proiectului Spark Generation. 

Spark Generation a avut la bază o investiție inițială de 1,5 mil. euro, oferită de Qubiz, partenerul tehnologic, Seedblink și o serie de angel investors. Acum, proiectul se pregătește pentru o nouă rundă de finanțare, fondurile obținute urmând să fie folosite pentru creșterea numărului de elevi, dar și pentru introducerea de noi tool-uri AI.  

Liceul online se adresează elevilor cu vârste între 13 și 19 ani din România și din străinătate, vorbitori de limbă engleză, care fie sunt sportivi sau artiști și nu pot urma cursurile clasice offline, fie au urmat programe de homeschooling, fie provin din familii de expați care se mută des datorită profesiei.

Totodată, Spark Generation este potrivit și pentru liceenii din sistemul tradițional de învățământ care vor să aprofundeze anumite materii în vederea pregătirii pentru admiterea la facultate sau care vor să urmeze școli acreditate Cambridge. Astfel, aceștia pot urma cursurile în sistem full-time sau part-time, cu tutore sau autodidact, organizându-și singuri programul.

Prin acest proiect, liceenii au parte și de suport personalizat pentru descoperirea vocațională sau alegerea universității și a drumului potrivit în viață.

Până acum, cursurile liceului online au fost accesate de peste 1.000 de utilizatori, iar două treimi dintre elevi provin din școli private și din sistemul homeschooling, în timp ce doar 30-35% vin de la școli de stat.

„Dintre elevii înscriși, aproximativ 80% sunt români, care locuiesc atât în România, cât și în străinătate, dar estimăm că, în următorii trei ani ponderea se va schimba. Avem deja elevi din 26 de țări, iar focusul nostru va fi să ajungem la cât mai mulți elevi din România, dar și din alte țări europene”, a adăugat Raluca Manole, cofondator și director de marketing al Spark Generation.

Din totalul elevilor înscriși, 100 au ales programul full-time, care costă, în medie, 5.000 de euro pe an, în funcție de numărul materiilor alese și nivelul de studiu.

Cursurile liceului online sunt academice și sunt destinate celor pasionați de o anumită materie, cum ar fi matematica, pe care o studiază în limba engleză, sau celor care își doresc să acceseze cursuri pe care nu le au în programa românească de liceu  – cum ar fi dreptul.

Spark Generation are și partea de cursuri care nu au legătură cu programa românească, cum ar fi educația sexuală, wellbeing și pregătirea pentru viitor.

Liceenii din școlile de stat din România care accesează platforma online, menționează Raluca Manole, sunt interesați cel mai mult de cursurile de limbă străină – engleză, spaniolă, germană sau franceză – , dar și de materii de actualitate precum business studies, computer science și combined science, care nu există în curricula românească.

Toate cursurile, explică Florina Popîrțac, cofondator și CEO al Spark Generation, au fost construite având la bază informații din neuroștiință referitoare la modul în care învață creierul liceenilor. Astfel, acestea sunt împărțite în patru componente: pre învățare, învățare, practică, consolidare.

„La final, elevii susțin Cambridge Exams A levels, echivalentul diplomei de Bacalaureat, care certifică finalizarea studiilor de nivel liceal. Curriculumul Cambridge este cel mai răspândit curriculum alternativ internațional, iar certificatul Cambridge A level le permite elevilor admiterea la toate universitățile din România și la  aproximativ 1.800 de universități din întreaga lume”, a punctat ea. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună