Cine sunt „ăștia”: Povestea românului care și-a construit o carieră în arhitectură la New York

Arhitectul Mihai Radu a plecat din România acum aproape patru decenii, cu destinația New York. Cu multă muncă și un dram de noroc, a reușit să își construiască în orașul care nu doarme niciodată o carieră în arhitectură, deși atunci când plecase din țară era abia anul II la facultate.

Mihai Radu a lucrat alături de unul dintre cei mai mari arhitecți ai lumii – I.M. Pei –, dar și în cadrul unor birouri care au pus pe scena mondială proiecte comerciale, de office sau rezidențiale menite să schimbe fața locurilor care le găzduiesc. După o vreme însă, a decis că nu e suficient, așa că și-a deschis propriul lui birou de arhitectură în Marele Măr. Acum, amprenta sa stă pe clădiri desenate pentru ONU, universitatea NYU sau Banca Mondială, biroul de arhitectură ce poartă numele fondatorului având an de an circa 40 de proiecte. Deși își promisese că nu o va face, mai târziu s-a întors – parțial – acasă, la București, unde a deschis un alt birou. Ia în calcul să revină definitiv în România?

„Soția și copiii mei locuiesc în SUA, așa că nu ar fi un gând realist să mă întorc definitiv în România.” Totuși, vine aici frecvent, o dată la câteva luni vizitează biroul de la București. „Sunt în contact permanent cu România. Planurile mele de viitor arată cam așa: după ce copiii mei vor fi terminat studiile universitare vom veni să petrecem câteva luni pe an în România.”

Mihai Radu a plecat din țară în 1981, când era student în anul II la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. A petrecut patru luni la Roma, perioadă în care a așteptat viza de Statele Unite, iar următoarea oprire a fost New York.

„În primele luni am făcut tot felul de joburi, timp în care, în paralel, îmi pregăteam portofoliul și îmi căutam de lucru în domeniul arhitecturii.” Ca în orice în viață, norocul a jucat un rol important pentru el. Nu la multă vreme după ce a ajuns în SUA, un prieten i-a spus să meargă la etajul al 9-lea al clădirii de la adresa Madison Avenue 600, unde urma să aibă interviu cu un arhitect.

„Când ușile s-au deschis, am văzut că în fața mea stătea înscris logo-ul I.M. Pei Architects. Nu am găsit curajul să cobor din lift, așa că ușile s-au închis și am plecat mai departe către etajele superioare.” A verificat încă o dată adresa și a văzut că de fapt ajunsese bine, acolo unde trebuia.

„Nu-mi venea însă să cred că urma să mă întâlnesc și să am interviu cu I.M. Pei, un arhitect cunoscut la nivel internațional.” Și totuși, interviul a decurs bine și l-au angajat.

Arhitectul chinezo-american – care a decedat în primăvara acestui an la vârsta de 98 de ani – este cunoscut pentru că a creionat piramida de sticlă din fața muzeului Luvru (o lucrare controversată la vremea respectivă, în anii ’80), dar și Muzeul de Artă Islamică din Qatar și multe altele. De altfel, în 1983 el a câștigat premiul Pritzker, echivalentul Nobelului în arhitectură.

„Am lucrat pentru el timp de șapte ani, am lucrat pentru proiecte precum Muzeul Luvru (piramida de sticlă – n.red.), New York City Convention Center și câteva clădiri de birouri din New York și Los Angeles. În perioada aceea mi-am și finalizat studiile de arhitectură la Institutul Pratt.”

După anii pe care i-a petrecut alături de Pei, Mihai Radu a decis că e momentul să câștige mai mulți bani, așa că a ales să se mute la un birou corporate de mari dimensiuni, mai exact SHC Architects, unde a devenit associate partner și unde a lucrat la un proiect major din Londra, numit Spitalfields Market (o piață de mari dimensiuni). După aproximativ patru ani a făcut o nouă mutare în carieră, a schimbat biroul cu Richard Meier Architects și astfel a revenit la Paris pentru a lucra la sediul central al televiziunii Canal+. A urmat apoi un proiect la Haga. „Ajunsesem într-un moment al carierei în care am cosiderat că am lucrat prea mult pentru alte birouri de arhitectură – faimoase sau nu – așa că mi-am deschis propriul meu business. Am creionat proiecte majore, dar am făcut și renovări de apartamente.” Încet, dar sigur, biroul a crescut și a ajuns să fie implicat în lucrări de top, spune fondatorul său. „În ultimii 20 de ani am construit proiecte în America de Nord și de Sud, în Europa sau Africa.”

În 1997, Mihai Radu a deschis propriul birou de arhitectură, împreună cu un partener. Își pierduse entuziasmul și interesul să lucreze pentru marii jucători din domeniu, spune el. Simțea la momentul acela că meseria de arhitect presupune să te implici în toate aspectele profesiei și nu doar să faci design. „Aveam nevoie de ceva captivant și care să mă stimuleze ca arhitect și cred că nimic nu e mai potrivit decât să îți deschizi un business în domeniu atunci când nu ai nicio pregătire să faci asta.”

Din păcate, munca în birourile de arhitectură de renume nu e suficientă pentru a te pregăti pentru ce urmează când îți lansezi propriul business, povestește românul.

La început a fost dificil, dar ca orice în viață, cu cât exersezi și cu cât faci lucrurile mai bine, cu atât începi să te pricepi mai bine. „Pentru noi, lucrurile au început să funcționeze când am început să câștigăm proiecte mai mari, mai interesante.”

De-a lungul anilor biroul de arhitectură Mihai Radu Architects a reușit să adune în portofoliu proiecte variate, de la construcții noi la design de interior.

„Realizăm mai bine de 40 de lucrări pe an. În Statele Unite am lucrat pentru Dow Jones, ONU, Coca-Cola/Vitamin Water, universitatea NYU, World Monuments Fund, Banca Mondială și alții.”

În România, printre cele mai importante proiecte se numără complexul Băneasa din nordul Capitalei, Muzeul Brâncuși (casa-muzeu), lucrarea de restaurare a monumentelor lui Brâncuși de la Târgu-Jiu, Pitești Business Center și Ștefan Cel Mare Building (a dezvoltatorului imobiliar Forte Partners). „Tot noi ne-am ocupat de realizarea planului pentru centrul orașului Sibiu.”

Jobul actual al lui Mihai Radu e divizat astfel: 60% reprezintă activitățile de marketing și zona administrativă și doar 40% este partea de design. „De regulă ajung la birou în jurul orei 10 și încep să țip la angajați. Glumesc!” Dimineața are de regulă întâlniri cu diferiți clienți. Apoi, după prânz discută cu angajații despre design sau alte probleme legate de birou. Abia apoi începe munca de arhitect. „După ora 6 continui să fac design, dar în compania unui trabuc și a unei licori aromate cu multe grade.”

În prezent arhitectul român are birouri la New York și la București, iar numărul de angajați variază între 15 și 30 în funcție de mediul economic de la un moment dat. Astfel, Mihai Radu s-a întors în țară deși jurase că nu o va face. „Am plecat din România în 1981 pentru că mă săturasem să îngheț de frig în apartamentul unde locuiam și mă săturasem să fac muncă de voluntariat. Glumesc (parțial – n.red.). De fapt am plecat pentru că nu vedeam un viitor în România lui Ceaușescu.” Dacă cineva i-ar fi spus că în nici zece ani liderii de atunci urma să fie împușcați i-ar fi replicat că e nebun. Un alt motiv pentru care a plecat a fost acela că acasă, zilnic, familia sa primea în vizită artiști care veneau să stea la un pahar de vorbă cu tatăl său și care se plângeau de faptul că geniul lor nu era recunoscut din cauza regimului. Ironia face că mulți dintre acei artiști au avut ocazia să plece și totuși mereu s-au întors, explică el. „Eu nu puteam înțelege acest raționament, așa că mi-am spus că trebuie să plec și să nu mă mai întorc. Am vrut să pot să spun – pe patul morții – că am făcut tot ce am putut fără să încerc să găsesc scuze pentru eșecurile mele. Pentru a sumariza totul într-un mod mai puțin poetic, voiam să pot fi liber să fac tot ce îmi doream.”

Acum însă, vine în România frecvent, chiar la fiecare lună și jumătate sau la două luni. „Așa că nu pot spune că s-au schimbat multe de la ultima mea vizită. Dacă ne gândim la cât s-a schimbat România de când am plecat prima dată, atunci răspunsul meu este mult și în bine.”
Când vine vorba de acasă, cel mai dor din România îi e de sarmale, zice el râzând. De fapt îi e dor de bucuria de a trăi a românilor, de simțul umorului și de creativitatea oamenilor de aici. Plus că de fiecare dată când îi e dor de sarmale le mănâncă chiar la New York.

„Pentru iubitorii de gastronomie, New Yorkul este tărâmul tuturor posibilităților. Poți mânca orice îți dorești, de la hotdogi Nathan la o cină într-un restaurant cu 3 stele Michelin (maximul posibil – n.red.).” Poți mânca ceva diferit în fiecare zi la New York, de la preparatele gastronomiei franțuzești la mâncare etiopiană.

„O dată pe lună, când merg la masă cu câțiva colegi expați, alegem un local românesc – Romanian Garden – unde ne delectăm cu sarmale, ardei umpluți și papanași cu dulceață de vișine.”

Când vine vorba de cafea, New Yorkul nu stă la fel de bine ca în cazul gastronomiei. Orașul este acasă pentru Starbucks, care este a doua cea mai supraevaluată și scumpă cafea din lume, după Kopi Luwak (în cazul acesteia din urmă, boabele de cafea sunt înghițite și digerate de un civet – un animal care a fost asemănat cu o pisică –, iar apoi sunt pregătite de cunoscători), în opinia arhitectului român. „Eu personal prefer localurile intime din Little Italy sau dinerurile tradiționale care oferă cafea la pachet. Nu cred că am mai băut de ani de zile o cafea de la Starbucks.” Pe piața din România Starbucks este lider cu câteva zeci de cafenele. Numărul brandurilor internaționale nu este foarte mare pe acest segment de piață pe plan local, însă pofta pentru cafea și pentru ieșit în oraș a românilor din marile urbe i-a convins pe mulți antreprenori tineri să deschidă în ultimii ani zeci de mici cafenele de specialitate, așa că piața se diversifică.

Există totuși și un aspect în privința căruia New Yorkul și Bucureștiul se aseamănă, în opinia lui Mihai Radu: traficul este la fel de aglomerat. Avantajul este că peste ocean transportul public este bine pus la punct și ai opțiuni pentru a evita traficul.

„Dacă ar fi să aleg trei lucruri care ar trebui îmbunătățite în România aș începe clar cu birocrația. Ar trebui să se renunțe la sisteme complicate de PUZ, PUD sau CU. Departamentele locale de planificare urbană trebuie să aibă o coerență în gândire.” Numărul de aprobări și avize necesare pentru clădiri ar trebui redus sau procesul ar trebui centralizat pentru a putea obține mai multe documente mai repede. În unele cazuri trebuie să aștepți luni de zile pentru unele avize și nici nu le poți primi pe toate odată, adaugă el. Opinia sa este împărtășită de altfel de mai mulți investitori din imobiliare, retail și nu numai, care afirmă că de multe ori termenul anunțat pentru un proiect este dat peste cap de întârzierea aprobărilor.

„Construcția oricărui nou proiect presupune mult timp pierdut cu birocrația. E ridicol să dureze la fel de mult timp să iei aprobările și să construiești. E ceva fundamental greșit aici. A, și încă ceva de care nu mi-e dor este văicăreala, românii se plâng mult și sunt cunoscuți pentru asta.”

Totuși, arhitectul Mihai Radu consideră că România are un potențial uriaș ce poate fi exploatat, dar pentru asta trebuie să reușim să ținem acasă talentele, trebuie ca economia să le ofere oamenilor buni mai multe oportunități pentru a avea succes la ei acasă. Atunci nu ar mai avea motive să plece în Europa de Vest. „Eu personal nu văd că Europa de Vest se îndreaptă într-o direcție îmbucurătoare. Pentru generația tânără, viitorul este acasă”, conchide el.