Cine se scuza
Guvernul Tariceanu a ramas intr-o situatie de un echilibru periculos de instabil saptamana trecuta, dupa ce simpatizantii din Parlament ai platformei liberale si-au anuntat retragerea sprijinului politic pentru premier.
Guvernul Tariceanu a ramas intr-o situatie de un echilibru periculos de instabil saptamana trecuta, dupa ce simpatizantii din Parlament ai platformei liberale si-au anuntat retragerea sprijinului politic pentru premier. Masura a fost luata dupa ce PNL a decis retragerea sprijinului politic si revocarea din functie a ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur, care a anuntat public ca sprijina platforma si a renuntat la functiile de conducere detinute in partid.
Desi platformistii au anuntat ca vor vota legea bugetului – aflata in dezbaterea Parlamentului -, soliditatea guvernului Tariceanu se anunta destul de firava in cazul unei motiuni de cenzura introduse dupa 1 ianuarie – data pana la care presedintele Traian Basescu a anuntat ca trebuie sprijinit actualul executiv: cumulul voturilor opozitiei si ale platformistilor, alaturi de PD, ar avea ca rezultat caderea Guvernului si convocarea de alegeri anticipate, un deziderat de peste un an al presedintelui si al jumatatii democrate din Alianta Dreptate si Adevar. Pana atunci, potrivit informatiilor vehiculate in presa, Flutur ar putea fi inlocuit cu fostul ministru al finantelor Decebal Traian Remes – si el membru al conducerii PNL – pentru a fi satisfacute si recomandarile Comisiei Europene care a sustinut ca un finantist ar fi o alegere potrivita pentru ministerul agriculturii. Platformistii au incercat insa sa profite de revocarea din functie a lui Flutur – acceptata de presedintele Basescu, nu fara a-l admonesta pe premier ca nu a propus si un inlocuitor – pentru a deschide o campanie de legitimare a platformei disidentilor ca miscare in afara sferei de influenta a presedintelui Basescu. Declaratiile simpatizantilor miscarii Stolojan-Stoica au avut un efect invers in randul observatorilor, care au adus aminte si de jumatatea lipsa a dictonului din titlu – cine se scuza se acuza.