Home Lifestyle Cine n-are campioni de schi să-și cumper...
Lifestyle

Cine n-are campioni de schi să-și cumpere

Odată încheiată cariera competițională, sportivii pot menține contactul cu sportul căruia i-au dedicat ani din viață, devenind antrenori sau chiar instructori pentru turiști, așa cum se întâmplă în cazul unora dintre sporturile de iarnă. În diverse locuri din lume, cei aflați la o vacanță la schi pot fie să ia primele lecții, fie să-și consolideze cunoștințele, sub îndrumarea unui fost campion, s…

Cine n-are campioni de schi să-și cumpere
Cine n-are campioni de schi să-și cumpere · Foto: Business Magazin

În Statele Unite, la Steamboat, Colorado, se organizează  un curs de trei zile pentru cei interesați, care-l au ca profesor pe Billy Kidd, fost campion mondial și medaliat olimpic, iar cei care nu consideră că au nevoie de lecții pot coborî alături de acesta pe pârtie în majoritatea zilelor sezonului de schi.

O fostă membră a echipei de olimpice de slalom a Marii Britanii, Emma Carrick-Anderson, oferă lecții la Tignes, în Franța, dar potențialii elevi pot participa la cursurile sale și în alte stațiuni din Austria, Italia sau Elveția, ori chiar Chile și Japonia.

Amatorii de snowboarding au la dispoziție școala fostului campion mondial Ivo Rudiferia la San Cassiano, în Munții Dolomiți din Italia, care organizează cursuri de trei zile de snowboarding sau cursuri de patru zile pentru cei care nu vor să se dea cu placa.

Stațiunea canadiană Whistler Blackcomb se poate lăuda, probabil, cu cel mai mare număr de sportivi olimpici din lume care lucrează ca antrenori pe teritoriul său. Nu mai puțin de 12 astfel de sportivi participanți la ultimele olimpiade de iarnă oferă cursuri individuale sau de grup celor ce vor să afle cum e să schiezi în echipe de top.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună