Home Afaceri Cine este tânărul de doar 34 de ani ce o...
Afaceri

Cine este tânărul de doar 34 de ani ce ordonează întreaga structură operațională a uneia dintre cele mai mari companii de real estate din țară?

100 Tineri manageri de top. Victor Vremera, COO, SVN Romania COO, SVN Romania 34 de ani Victor Vremera este COO și acționar în cadrul SVN România, unde coordonează întreaga structură operațională a uneia dintre cele mai mari companii de real…

Cine este tânărul de doar 34 de ani ce ordonează întreaga structură operațională a uneia dintre cele mai mari companii de real estate din țară?
Cine este tânărul de doar 34 de ani ce ordonează întreaga structură operațională a uneia dintre cele mai mari companii de real estate din țară? · Foto: Business Magazin

100 Tineri manageri de top. Victor Vremera, COO, SVN Romania

COO, SVN Romania

34 de ani

Victor Vremera este COO și acționar în cadrul SVN România, unde coordonează întreaga structură operațională a uneia dintre cele mai mari companii de real estate din țară. Lucrează cu o viziune clară asupra proceselor, performanței și culturii organizaționale, integrând disciplinele de leadership și execuție. Crede în autonomia echipelor și în scalabilitatea businessului construit pe reguli clare, nu pe dependența de oameni-cheie. Se simte antreprenor prin modul în care gândește: orientat spre construcție, impact și conexiuni valoroase.

START CU IMPACT

Ai dat-o în bară? Perfect. Povestește-ne.

La începutul mandatului meu într-un rol de coordonare, am făcut greșeala clasică: m-am instalat prea repede în rol și am trecut direct la implementări, fără să iau pulsul real al echipelor. Aveam intenții bune, dar n-am calibrat corect cultura organizațională și ritmul oamenilor. Schimbările au venit prea devreme, prea tehnic. A fost un duș rece, dar mi-a folosit enorm – am învățat că autoritatea reala nu vine din titulatură ci din încredere câștigată prin ascultare, tact și timing.

Greșeală vs. eșec: unde tragi linia?

O greșeală e o alunecare de moment; un eșec apare când nu înveți nimic din ea. Pentru mine, eșecul este când te încăpățânezi să ai dreptate într-un context care ți-a arătat clar că ai nevoie de schimbare. Dacă ai luciditate și onestitate, poți transforma orice pas greșit într-un salt. Fără acel exercițiu, greșeala devine eșec.

MOMENTE CARE CONTEAZĂ

Care e reușita de care ești cel mai mândru?

Am reușit să creez, într-un mediu fragmentat și competitiv, un mod de lucru comun pentru mai multe echipe care nu comunicau între ele. A fost nevoie de răbdare, de structură și de foarte multă muncă invizibilă – să convingi, să explici, să creezi încredere. Asta a schimbat dinamica întregii organizații. Dar dincolo de procese, cea mai mare satisfacție vine de la oameni și colegi: am pus la aceeași masă persoane care nu s-ar fi întâlnit altfel, și din acele întâlniri s-au născut proiecte, businessuri, echipe noi. Am reușit să ofer șanse unor persoane care aveau potențial real, dar nu fuseseră puși încă în locul potrivit.

Faptul că azi colaborarea este naturală, ca know-how-ul circulă și că resursele se împart fără fricțiuni este, pentru mine, o validare care cântărește mai mult decât orice target sau indicator comercial.

Trei superputeri profesionale.

Capacitatea de a simplifica lucruri complexe fără a le dilua. Intuiția de a întelege ce lipsește într-un sistem înainte ca problema să devină vizibilă. Și o memorie funcțională bună – care mă ajută să conectez repede persoane, proiecte și oportunități.

Cum arată stilul tău de leadership?

Este direct, dar nu rigid. Îmi place să ofer autonomie reală, dar sunt prezent și implicat când echipele au nevoie de claritate sau de un declic. Nu cred în liderii care se definesc prin control, ci în cei care creează un cadru solid  –  cu obiective clare, standarde înalte și libertate de mișcare în interiorul acelor granițe. Cred mult în ideea de dialog, nu de autoritate unilaterală.Probabil că rădăcina stilului meu de leadership vine din copilărie – tatăl meu, profesor universitar la Politehnică, obișnuia să se sfătuiască sincer cu mine când eram mic, 6-7-8 ani. Îmi cerea opinia reală în tot felul de chestiuni – profesionale, logistice, de viață – și mi-o asculta ca pe a unui egal. Fără să îmi dau seama, am învățat de atunci că leadershipul înseamnă să vezi valoarea celuilalt și să-i creezi spațiu să contribuie.

ECHILIBRU & TIMP LIBER

Ce faci când nu lucrezi?

Mă urc pe motocicletă și plec. E felul meu de a schimba ritmul, dar nu de a mă deconecta complet. Îmi place sentimentul de mișcare continuă, de libertate controlată – sunt drumuri care clarifică gânduri mai bine decât o sală de ședință. Trăiesc, într-un fel, deviza „Muncește din plăcere și nu vei munci o zi in viața ta”. Răspund la telefoane și ajut colegi inclusiv pe serpentine, în Alpi – pentru că nu simt că „ies din program”, ci doar că schimb fundalul. Când ai echipă bună și faci ceva în care crezi, linia dintre activitatea profesională și sfera personală devine una naturală, nu apăsătoare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună