Cine este tânăra ce conduce una dintre cele mai importante companii din România, ce lucrează cu peste 6.500 de oameni din 75 de orașe din țara noastră
100 cei mai admirați CEO din România: Locul 48 - Alexandra Dinovici, General Manager, Bolt Food România Bolt Food, divizia de livrare de mâncare a companiei estoniene Bolt, a recrutat-o pe Alexandra Dinovici pentru a conduce operațiunile locale din aprilie…
100 cei mai admirați CEO din România: Locul 48 – Alexandra Dinovici, General Manager, Bolt Food România
Bolt Food, divizia de livrare de mâncare a companiei estoniene Bolt, a recrutat-o pe Alexandra Dinovici pentru a conduce operațiunile locale din aprilie 2025, după ce aceasta condusese Glovo România timp de peste doi ani. Ea are peste 15 ani de experiență în food delivery, retail, FMCG și tehnologie, cu roluri regionale și de P&L în companii precum Hewlett-Packard, Oracle, IBM, Danone, Essity și Reckitt.
În Glovo România a coordonat eforturile de creștere a cotei de piață, de optimizare comercială și de construire de echipe performante într-un context de presiune ridicată pe costuri și competitivitate. Noua sa misiune la Bolt Food este una de consolidare și diferențiere într-o piață unde agilitatea operațională, relevanța ofertei și relația cu partenerii (restaurante, curieri, consumatori) sunt decisive.
Într-o astfel de piață, nu câștigă neapărat cel mai mare, ci cel care înțelege ce contează pentru utilizatori, cel care livrează constant la standarde înalte, care acționează cu inteligență comercială pentru câștigul comun, respectiv cel care respectă realitățile locale.