Cine este tânăra care este și doctor, și antreprenor și care conduce businessul românesc de suplimente fondat de părinții săi acum peste 30 de ani
De la longevitate și sănătate mintală până la detoxifiere și echilibru hormonal, piața suplimentelor alimentare intră într-o nouă etapă, în care consumatorii sunt mai informați, mai selectivi și mai atenți la ceea ce stă în spatele unui brand. Pentru COSMO…
De la longevitate și sănătate mintală până la detoxifiere și echilibru hormonal, piața suplimentelor alimentare intră într-o nouă etapă, în care consumatorii sunt mai informați, mai selectivi și mai atenți la ceea ce stă în spatele unui brand. Pentru COSMO PHARM, companie românească fondată în urmă cu peste 30 de ani, următorul pas este extinderea internațională și transformarea într-un brand global construit pe o fundație locală solidă.
Povestea COSMO PHARM a început în 1994 și, pentru dr. Oana Talpoș, este una foarte personală: „Practic, am crescut odată cu acest business construit de părinții mei. Totul a pornit din convingerea lor că prevenția, educația pentru sănătate și soluțiile naturale de calitate pot face o diferență reală în viața oamenilor, într-o perioadă în care piața suplimentelor alimentare era încă la început în România”. COSMO PHARM s-a numărat printre pionierii acestui sector și a adus pe piață produse inovatoare, multe dintre ele în premieră pentru România. „Cred că acesta a fost primul mare pas: curajul de a intra într-o categorie nouă și de a contribui la educarea unei piețe care atunci abia se contura.
Apoi a urmat etapa de consolidare, în care compania a investit constant în dezvoltarea portofoliului, în parteneriate internaționale solide și în construirea unei unități de producție moderne, dotate la cele mai înalte standarde.” În ultimii ani, COSMO PHARM a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare și maturizare, susținută de investiții constante în capacități de producție și standarde de calitate: „Acest parcurs ne-a permis să dezvoltăm o unitate ultramodernă de producție și să adăugăm, pe lângă toate certificările ISO aplicabile, și certificarea GMP la standarde internaționale, acordată de o instituție de referință în domeniu.
Această infrastructură ne poziționează ca singurul producător din România dedicat exclusiv suplimentelor alimentare care operează la un nivel avansat de certificare, ce reflectă standarde riguroase de igienă, siguranță și calitate, aliniate la cerințe internaționale”. În paralel, portofoliul s-a extins la peste 200 de produse, consolidând poziția companiei pe piață. „Pentru mine, toate aceste etape nu înseamnă doar creștere de business, ci și responsabilitatea de a duce mai departe o viziune construită în peste 30 de ani, păstrând aceleași valori de calitate, seriozitate și respect față de oameni”, povestește Oana Talpoș.
Această viziune se reflectă și în evoluția afacerii: anul trecut, businessul a înregistrat o creștere de 42% (în 2024, cifra de afaceri a fost de 23 mil. lei, potrivit datelor publice), care a fost, potrivit antreprenoarei, susținută de mai multe direcții. În primul rând, s-au extins în retailul farmaceutic: și-au crescut rețeaua de parteneri, iar astăzi sunt prezenți în peste 1.000 de puncte de retail și colaborează cu peste 70% dintre cele mai mari lanțuri farmaceutice din România, ceea ce le-a oferit o acoperire națională solidă și o proximitate mai mare față de consumator.
În paralel, au dezvoltat accelerat și canalul propriu de vânzări, prin extinderea cu 20% a gamei de produse disponibile în magazinul online, ceea ce a dus la creșterea traficului și a valorii medii a coșului de cumpărături. Un al doilea motor important a fost lansarea de produse inovatoare și extinderea portofoliului, adaptate unor nevoi tot mai specifice ale consumatorilor. Astfel, în 2025, segmentul suplimentelor pentru sănătatea feminină a devenit cel mai dinamic, generând 30% din vânzări. În topul preferințelor s-au aflat și produsele dedicate longevității, detoxifierii, imunității și sănătății sistemului nervos, reflectând o orientare tot mai clară către prevenție și soluții personalizate. „Un motiv de mândrie personală este dezvoltarea exporturilor COSMO PHARM, în creștere cu aproximativ 25%, pe piețe externe exigente și competitive, precum cele din Orientul Mijlociu, care validează calitatea și competitivitatea produselor noastre la nivel international”, adaugă Oana Talpoș.
Ce urmează pentru COSMO PHARM?
Și-au propus însă să continue creșterea și văd oportunități de dezvoltare atât prin extinderea rețelei de parteneri, cât și prin consolidarea prezenței în lanțurile în care sunt deja listați. „În același timp, ne uităm foarte atent și la dezvoltarea magazinului online, pentru că vedem o schimbare clară în comportamentul de consum.
Consumatorii își doresc acces rapid la informație, experiențe de cumpărare simple și produse relevante pentru nevoile lor, iar noi vrem să răspundem cât mai bine acestor așteptări. De aceea, continuăm să investim în digitalizare și în dezvoltarea unei relații mai directe cu consumatorul final”, adaugă ea. Consideră că, în următorii 3-5 ani, va exista o complementaritate tot mai clară între online și magazinele fizice: „Retailul va rămâne, cel mai probabil, dominant, pentru că oferă accesibilitate, proximitate și încrederea pe care consumatorii o asociază în continuare cu farmacia și cu recomandarea din punctul de vânzare”. În același timp, online-ul va continua să crească accelerat, pe fondul unui comportament de consum în schimbare: „oamenii își doresc acces rapid la informație, posibilitatea de a compara produsele și o experiență de cumpărare cât mai simplă”.
Astfel, „pe termen mediu, cheia va fi integrarea inteligentă a acestor canale. Consumatorul își dorește o experiență fluidă: se informează online, compară opțiunile, apoi alege să cumpere fie din farmacie, fie direct din magazinul online, în funcție de context. De aceea, vom continua să investim atât în consolidarea prezenței în retail, cât și în digitalizare și în dezvoltarea canalelor proprii, pentru că viitorul este, fără îndoială, unul omnichannel”.
Pentru 2026, și-au propus să continue și expansiunea rețelei de retail, cu obiectivul de a crește cota de piață internă cu 15-20%, dar și să accelereze exporturile cu 25%, vizând în special Emiratele Arabe Unite, dar și alte piețe strategice din Asia și Europa: „Practic, ne dorim să creștem în continuare într-un mod echilibrat, susținut atât de extinderea distribuției, cât și de investiții în portofoliu, producție și logistică”. Obiectivul pentru următorii ani? „Următorul nivel pentru COSMO PHARM este, fără îndoială, acela de a deveni un brand global, construit pe o fundație solidă dezvoltată în România. Avem deja experiența, capacitatea de producție și standardele de calitate necesare, iar pasul firesc este extinderea și consolidarea prezenței pe piețele externe”, răspunde Oana Talpoș. Ea vede această evoluție ca un proces etapizat: de la un jucător puternic local, la un brand regional relevant, cu o amprentă globală tot mai clară. „De asemenea, credem foarte mult în creșterea sustenabilă. Pentru noi, extinderea internațională nu înseamnă doar prezență în cât mai multe piețe, ci capacitatea de a construi parteneriate solide, de a înțelege specificul fiecărei regiuni și de a oferi produse relevante pentru nevoile reale ale consumatorilor. Astfel, următorul nivel nu este doar o extindere geografică, ci transformarea COSMO PHARM într-un brand recunoscut internațional, prin pași bine calibrați și o dezvoltare credibilă și sustenabilă. În ceea ce privește evoluția pieței suplimentelor alimentare, per ansamblu, este de părere că aceasta va intra, în următorii ani, într-o etapă de creștere mai matură și mai bine segmentată. „Nu mă aștept la o evoluție uniformă, ci mai degrabă la consolidarea categoriilor care răspund unor preocupări tot mai clare ale consumatorilor, precum longevitatea, sănătatea mintală, echilibrul hormonal, imunitatea sau detoxifierea.” Astfel, din punctul ei de vedere, acest lucru arată că piața se îndepărtează treptat de logica suplimentelor pentru nevoi generale și se orientează către formule mai bine țintite, construite pentru nevoi specifice și pentru un consumator mult mai atent la alegerile sale. Piața va deveni inevitabil mai selectivă și exigentă, iar brandurile fără substanță reală vor dispărea. „Nu va mai conta doar prezența la raft, ci capacitatea unui brand de a veni cu produse bine formulate, susținute de standarde solide, de o comunicare responsabilă și de o relație credibilă cu consumatorul. Cred că acesta va fi, de fapt, principalul criteriu de diferențiere în anii următori: seriozitatea cu care un brand își construiește oferta și încrederea pe care reușește să o câștige în timp.” Consumatorii sunt astăzi mult mai informați și mai exigenți, iar credibilitatea nu mai poate fi obținută prin promisiuni spectaculoase, ci printr-o comunicare clară, responsabilă și susținută de calitatea reală a produselor: „De asemenea, credem că încrederea ține și de modul în care produci. La fabrica din Ilfov, acest principiu se reflectă în standardul GMP și conceptul The Green Factory, prin care am integrat soluții sustenabile, precum panouri fotovoltaice, sisteme eficiente de climatizare și tranziția treptată către ambalaje biodegradabile. Pentru noi, performanța trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea, iar consumatorii apreciază tot mai mult această coerență între produs, proces și valorile brandului”.
7 întrebări și răspunsuri din interviul cu Dr. Talpoș Oana
1. Cum se schimbă profilul consumatorului de suplimente în România?
Consumatorul de suplimente nu mai cumpără produse, ci soluții pentru viață pe termen lung. Dacă înainte vorbeam mai degrabă despre un consum ocazional, astăzi vedem un public mult mai informat, mai atent și mult mai implicat în propriile alegeri. Oamenii citesc etichetele, se uită la calitatea ingredientelor, la modul de absorbție și la dovezile din spatele unei formule. Nu mai caută doar un produs „bun la toate”, ci soluții clare, adaptate unor nevoi specifice. În paralel, se vede foarte clar o schimbare de mentalitate: de la reacție la prevenție. Consumatorii nu mai apelează la suplimente doar atunci când apare o problemă, ci le includ tot mai des într-o rutină de echilibru și grijă pe termen lung. De aici și interesul tot mai mare pentru longevitate, sănătate mintală, echilibru hormonal, imunitate sau detoxifiere. Practic, suplimentele încep să fie privite tot mai mult ca parte din stilul de viață. O altă schimbare importantă ține de experiența de cumpărare. Consumatorul de astăzi își dorește acces rapid la informație, transparență, comoditate și posibilitatea de a compara produsele înainte de a lua o decizie. De aceea, online-ul câștigă tot mai mult teren, mai ales în rândul publicului urban și tânăr. Totodată, pe lângă calitatea produselor, observăm că publicul se uită din ce în ce mai mult și la ceea ce stă în spatele unui brand. Consumatorii vor să știe nu doar ce cumpără, ci și de la cine cumpără. Sunt tot mai atenți la modul în care compania produce, la cât de responsabilă este față de mediu, la transparența mesajelor și la valorile pe care le transmite în relația cu piața.
2. Ați mizat mult pe categorii precum longevitate sau sănătatea sistemului nervos. Cât din această strategie vine din trenduri globale și cât din realitatea pieței locale?
Strategia COSMO PHARM îmbină foarte clar tendințele internaționale cu realitatea pieței locale. Pe de o parte, urmărim atent trendurile globale, iar astăzi este evident că zone precum healthy aging, prevenția, sănătatea mentală și calitatea vieții au devenit prioritare la nivel internațional. Se vede un interes tot mai mare pentru produse care susțin longevitatea, claritatea mentală, echilibrul emoțional sau protecția celulară, iar aceste direcții influențează în mod firesc dezvoltarea portofoliului nostru. Pe de altă parte, este foarte relevant faptul că aceste tendințe se confirmă și în piața locală. În România, vedem un interes tot mai crescut pentru soluții care susțin energia, concentrarea și menținerea sănătății pe termen lung. De altfel, suplimentele din zona longevității au înregistrat creșteri de aproximativ
15-20% în ultimul an, iar produsele dedicate sănătății sistemului nervos și funcției cognitive au crescut cu 10- 15%. Acest lucru confirmă că nu vorbim doar despre un trend internațional, ci despre nevoi reale, tot mai vizibile și în piața din România.
3. Cum definiți, astăzi, diferența dintre un supliment „bun” și unul „excelent” într-o piață tot mai sofisticată?
Astăzi, diferența dintre un supliment bun și unul excelent nu mai este dată doar de prezența unor ingrediente populare, ci de modul în care este construită întreaga formulă. Vorbim despre utilizarea de ingrediente patentate, provenite de la producători de top la nivel global, și despre o formulare inteligentă, în care sinergiile dintre ingrediente sunt atent gândite, dozele sunt optim calibrate, iar formele de administrare sunt alese pentru a asigura o biodisponibilitate superioară – cum sunt, de exemplu, produsele lipozomale. Contează din ce în ce mai mult nu doar ce conține un produs, ci cât de eficient poate fi absorbit și utilizat de organism. Într-o piață tot mai sofisticată, vedem o orientare clară către formule complexe, concepute pentru nevoi de sănătate bine definite, de la longevitate și sănătate cognitivă până la echilibru hormonal, imunitate sau susținerea metabolismului. Din această perspectivă, un supliment excelent este acela care îmbină rigoarea științifică, prin ingrediente standardizate și testate clinic, cu o relevanță reală pentru consumator și cu o calitate constantă, de la un lot la altul.
4. Care a fost cea mai mare greșeală strategică din dezvoltarea companiei și ce ați învățat din ea?
Cred că una dintre lecțiile importante pe care le-am învățat este că, în contextul actual, un produs bun, deși esențial, nu mai este suficient pentru a susține singur creșterea. Există o regulă veche în business care spune că un produs bun se vinde singur, însă realitatea de astăzi este mult mai nuanțată. Calitatea rămâne, fără îndoială, fundamentul pe care COSMO PHARM și-a construit reputația în peste trei decenii de activitate, o valoare pe care am moștenit-o și pe care o ducem mai departe. În același timp, am înțeles că această fundație trebuie susținută de o comunicare mai apropiată de consumator, de consolidarea constantă a relațiilor și de o capacitate crescută de adaptare la dinamica pieței. Companiile care performează pe termen lung sunt cele care reușesc să combine excelența produsului cu o prezență relevantă și coerentă în piață, iar aceasta este direcția în care ne concentrăm în etapa actuală de dezvoltare.
5. Extinderea către Emiratele Arabe Unite și piețe din Asia este ambițioasă. Ce avantaje competitive are un producător român într-o piață globală extrem de competitivă?
Fără îndoială, unul dintre principalele noastre avantaje este know-how-ul și experiența de peste 32 de ani în domeniul nutraceutic. Acestea sunt susținute de o fabrică verde, state-of-the-art, cu linii de producție complet automatizate, care operează la cele mai înalte standarde de igienă și calitate, validate prin certificarea GMP și prin implementarea tuturor standardelor ISO aplicabile. Un al doilea pilon esențial este calitatea produselor și angajamentul nostru constant de a lucra la standarde „gold standard” în toate etapele – de la selecția materiilor prime și dezvoltarea formulelor, până la ambalaje. Produsele noastre sunt formulate cu extracte standardizate și ingrediente testate clinic, iar colaborările cu producători de top și laboratoare de cercetare de renume mondial ne permit să dezvoltăm terapii naturale avansate, aliniate la cele mai recente descoperiri științifice. De asemenea, COSMO PHARM beneficiază de propria platformă de producție, ceea ce ne oferă control direct asupra calității, flexibilitate și capacitatea de a reacționa rapid la cerințele pieței. Producția locală ne permite să menținem un echilibru optim între calitate și eficiență operațională, un aspect esențial într-un mediu competitiv. Avem, totodată, un portofoliu foarte bine aliniat cu tendințele actuale de consum, cu peste 200 de produse și
70 de mărci înregistrate. Astfel, extinderea în Emiratele Arabe Unite și pe piețe din Asia nu ține doar de ambiție, ci se bazează pe un portofoliu relevant, pe standarde solide și pe capacitatea reală de a răspunde cerințelor unor consumatori din ce în ce mai exigenți.
6. Ce ați învățat din piețele externe până acum și ce trebuie adaptat față de România?
Piețele externe ne-au învățat, în primul rând, că standardele de calitate, seriozitatea proceselor și capacitatea de a livra consecvent sunt esențiale peste tot, indiferent de regiune. Totodată am înțeles foarte clar că nu poți aborda internaționalizarea cu o logică uniformă, pentru că fiecare piață are propriul context cultural, propriul ritm de dezvoltare și propriile așteptări din partea consumatorilor și partenerilor de distribuție. Din acest punct de vedere, experiența externă ne-a făcut mai flexibili, dar și mai atenți la nuanțe. Ce trebuie adaptat față de România ține, în primul rând, de poziționare, de comunicare și de selecția portofoliului. Există piețe în care consumatorii reacționează foarte bine la produse premium, cu formule avansate, și altele în care accesibilitatea sau anumite categorii de beneficii contează mai mult. La fel, modul în care construiești relația cu partenerii locali, felul în care comunici beneficiile produselor și chiar ritmul în care introduci anumite game trebuie calibrate în funcție de specificul fiecărei piețe.
7. Care este cea mai mare provocare în scalarea unui business din zona suplimentelor?
Provocarea reală în scalarea unui business din zona suplimentelor este găsirea echilibrului între viteză și disciplină. Piața cere reacții rapide, inovație și adaptabilitate, însă vorbim, în același timp, despre o industrie în care rigoarea este esențială. A scala corect înseamnă să crești fără să pierzi controlul asupra proceselor și fără să compromiți consistența calității produselor și a experienței oferite consumatorului. Un alt aspect major este complexitatea de reglementare, aflată într-o continuă schimbare. Industria suplimentelor este puternic reglementată, iar legislația diferă de la o piață la alta și devine tot mai strictă. Extinderea implică, astfel, capacitatea de a te adapta rapid la cerințele locale, fără a pierde coerența portofoliului. În paralel, trebuie asigurată trasabilitatea completă și conformitatea la fiecare nivel, ceea ce presupune procese bine structurate și o disciplină operațională foarte ridicată.