Cine este românul care vrea să construiască unul dintre cele mai revoluționare proiecte imobiliare din țara noastră - GALERIE FOTO

După ce și-a îndeplinit visul din copilărie, acela de a deveni avocat, Lucian Azoiței și-a îndeplinit acum și visul antreprenorial: acela de a demara un proiect prin care vrea să revoluționeze piața imobiliară locală, dar și din regiune. Între cele două a existat însă o scurtă, dar intensă și prosperă experiență corporatistă într-o multinațională cunoscută, pe care executivul din fruntea dezvoltatorului imobiliar Forty Management a sacrificat-o însă fără regrete pentru un bun mai de preț: independența. Cu ce provocări, eșecuri și reușite a venit „la pachet” rolul de antreprenor?

„Astăzi, după cinci ani de muncă susținută îmi văd visul cu ochii”, a spus executivul din fruntea dezvoltatorului imobiliar Forty Management, căruia i-a pus bazele în 2015, alături de Tudor Bădițescu, în cadrul unei conferințe de presă recente, în care a anunțat demararea oficială a construcției proiectului de reconversie urbană mixtă, self-sustainable, Central District Lagoon City. Spre deosebire de alte proiecte imobiliare similare, care constau în proiectarea unor mici orășele dezvoltate în cadrul marilor orașe, Central District Lagoon City reprezintă un concept brevetat și adus în sistem de franciză în România, deosebindu-se prin faptul că nucleul fiecărui astfel de „oraș” e reprezentat de o lagună artificială, întinsă de 10.000 de metri pătrați, cu apă turcoaz, „ca-n Maldive”. Francizorul Crystal Lagoons, o companie americană al cărei portofoliu numără, în prezent, peste 1.000 de proiecte finalizate sau în curs de execuția, a distribuit conceptul pe mai mult de 60 de piețe până în prezent.

O lectură transformată în vis antreprenorial. Azoiței a povestit că a aflat de acest concept dintr-o revistă și a fost fascinat de idee, mai ales că, în 2009, la data lansării primului proiect, laguna, care, prin prisma tehnologiei din spate, „utilizează de 50 de ori mai puțină energie decât o piscină de dimensiuni similare”, primise titlul de cea mai mare piscină din lume și fondatorul din spatele său reușise să vândă 1.400 de apartamente în câteva luni. După ce a aflat de concept, Azoiței a făcut din lansarea proiectului în România un obiectiv, însă până a reușit să bată palma cu deținătorii brevetului a durat câțiva ani. Potrivit companiei, valoarea investiției din România va depăși 120 de milioane de euro. În paralel cu finanțarea proprie, proiectul va beneficia de un credit bancar provenit de la un consorțiu alcătuit din instituțiile CEC Bank, Alpha Bank și First Bank, scrie ZF. În paralel, conceptul va fi scalat și la Budapesta, Praga și Varșovia, unde va fi necesară, pentru fiecare dintre proiecte, câte o investiție cuprinsă între 140 și 190 milioane de euro.

Un nou start la început de mileniu. Într-un interviu acordat BUSINESS Magazin, Lucian Azoiței ne-a povestit și cum a ajuns să fie antreprenor, deși nu a fost prima „opțiune de carieră”. „Eu toată viața am vrut să fiu avocat. Pentru mine a fost o meserie de vocație.” Dorința de a deveni avocat a apărut prin clasa a 6-a, de la momentul în care a întâlnit întâmplător un prieten al mamei sale, „un domn foarte bătrân, la vreo 80 de ani, îmbrăcat cu un palton lung, până în pământ, și o prestanță remarcabilă”. Impresionat de această apariție, când a aflat că respectivul personaj era avocat, și-a spus că asta este meseria pe care o va alege, la rândul lui. Peste ani, a dat admitere la un liceu de drept administrativ, „unde mă interesau doar materiile de drept”, iar apoi a urmat Facultatea de Drept. Însă n-a practicat niciodată, și asta deoarece spune că în anii respectivi, în anii ’90, când a terminat studiile, singura soluție de a reuși în acest domeniu și de a te întreține era să ai resurse financiare de acasă. „Ceea ce nu era cazul. Nu exista, la vremea respectivă, când făceai stagiatura în zona avocaturii, ca cineva să îți dea un salariu. Chiar dacă aveai o relație foarte bună cu maestrul, dădeai tu bani”, povestește el. Neavând așadar bani să se întrețină, a ales altă cale: să încerce pe propria piele diverse rețete antreprenoriale. Mai direct spus, „făceam, ca toată lumea, mic trafic de frontieră”. A încercat totodată, inclusiv pe perioada facultății, și diverse meserii, de la barman sau ospătar, la agent de vânzări de pixuri, vopsele și nu numai, lucrând inclusiv la o firmă de pufuleți.

După ce și-a spus că nu mai are rost să continuie micile afaceri pe care le desfășura, pentru că nu îi aduceau o sursă de venit satisfăcătoare, a ales calea multinaționalelor, în special pe zona de vânzări, în care spune că două calități esențiale sunt capacitatea de adaptare și de dialog. Spre finalul anilor ’90 a ajuns să dețină „o poziție interesantă la Gilette România, ca director de vânzări, când practic am ajuns la maximul de carieră în domeniul multinaționalelor”. Povestește că în acea perioadă câștiga foarte bine – avea un „salariu de 2.000 de dolari pe lună, mașină nouă, străină, cu motor mare, birou în Primăverii, cu doamnă secretară”, toate acestea la doar 25 de ani. Și, cu toate că începuse o carieră de succes ca și corporatist, avea să renunțe la tot pentru a face antreprenoriat „full time”.

Maldivele Bucureștiului

Pe plan local, proiectul Central District Lagoon City va include peste 400 de apartamente destinate exclusiv închirierii, cu prețuri în rând cu media pieței de închirieri de lux de la data finalizării. Totodată, în complex vor fi amenajate o clădire de birouri, spații comerciale și de servicii, inclusiv un heliport și servicii de concierge, cinematograf, grădiniță, centru spa și un hotel de cinci stele cu peste 300 de camere, printre altele. Amplasată pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați, laguna va avea o adâncime maximă de doi metri, două plaje de mari dimensiuni, întinse pe mai mult de 3.200 de metri pătrați și va fi întrebuințată atât în sezonul cald, pentru înot și sporturi nautice, cât și în lunile de iarnă, ca pationar. Față de alți dezvoltatori care oferă închirieri pe termen scurt, Azoiței susține că în proiectul pe care îl dezvoltă compania sa se vor oferi închirieri pe termen lung, estimările vizând, potrivit ZF, un nivel anual de venituri din chirii de 24 de milioane de euro. Dacă termenul de finalizare a lagunei este estimat pentru acest an, construcția totală a proiectului urmează să se întindă până în 2026.

Lecția eșecului. „Am avut o oportunitate la vremea respectivă. Cineva a venit la mine și a zis: Uite, eu am o firmă de distribuție de materiale de construcții, nu vrei să lucrezi pentru mine?” Inițial a spus „nu”, pentru că avea o poziție bună, un salariu bun. „Singura variantă – văzusem eu prin filme – a fost să ne asociem în așa fel încât să am senzația că lucrez pentru mine”. Cel care lansase invitația a fost de acord, așa că a intrat în business cu 25% din firmă, „iar el cu 75%. Și am muncit ca un animal și mi-a luat toți banii”, povestește, acum amuzat.

Când l-am întrebat de ce a renunțat la condițiile bune din multinațională pentru a se avânta într-un mediu nesigur, spune că la baza acestei decizii a fost dorința de libertate. „Pentru că eu știu că oricât de bine ai fi plătit și în orice poziție ai ajunge, niciodată nu poți să rivalizezi cu un antreprenor. Eu sunt o fire foarte liberă, în general, și mi-am dorit toată viața să fiu liber, să nu depind de nimeni. Să nu existe cineva care să-mi impună să fac ceva, nici din perspectiva programului, nici din cea a modului de abordare și așa mai departe. Numai propriile tale idei și propriile tale mijloace de dezvoltare.” Asta, adaugă el, ți-o poate oferi doar antreprenoriatul, despre care recunoaște însă că „vine la pachet cu niște dezavantaje îngrozitoare, pentru că nu mai există să faci shut down, nu mai există să te liniștești, nu mai există să te focusezi pe altceva decât ceea ce faci”. Dar între cele două părți ale balanței, a preferat întotdeauna libertatea. „Libertatea pentru mine a fost libertatea mentală. De multe ori ești mult mai prins ca antreprenor și în lanțuri mult mai strânse decât în rolul de corporatist. Dar cel puțin mental ai senzația că ești liber și că iei propriile decizii.”

Și, din anii 2000, când a intrat pe drumul antreprenoriatului, a păstrat neîntrerupt această cale, primii doi ani în compania de distribuție de materiale de construcții, care i-a adus o lecție foarte grea, pentru că „am câștigat o grămadă de bani ca și companie. Dar eu n-am văzut nimic. În 2002 am ajuns, după destul de mulți ani de carieră și în poziții relativ importante, să împrumut mașina Dacia de la tata, ca să mă pot deplasa. Și nu mai aveam nimic, efectiv. Și atunci, tot așa, apărută o oportunitate.” Subliniază că, în ciuda faptului că, din punct de vedere material, pierduse tot, în realitate nu a fost așa. „Am câștigat enorm de multă experiență. Dacă, la un moment dat, ai pierdut sau o iei de la capăt, s-a acumulat extrem de multă experiență, multă informație, networking, relații sociale, mod de comportament. Adică tu, practic, ai făcut o școală în momentul de acela. E adevărat, ai plătit-o foarte scump, dar e școala ta. Nu ți-o ia nimeni. Și asta a contat extrem de mult, pentru că în 2002 a apărut o altă oportunitate și m-am asociat cu altcineva, tot în domeniul ăsta, al materialelor de construcții, pentru că deja învățasem despre el.”

Punct și de la capăt, înainte și după criză. Alături de noul partener de business a înființat Pazo, cu o investiție de 8.000 de dolari, „ai lui, că eu nu aveam niciun ban”, dar cu participație egală, pornind distribuția de materiale de finisaj. „Și avantajul a fost că, având backgroundul ăsta, să spunem, și fiind anii 2000, când erau destul de puțini antreprenori tineri cu o abordare diferită, noi ne-am dus direct la nivel mare.” Pentru că nu aveau bani să facă distribuție în adevăratul sens al cuvântului, pentru care aveau nevoie de mașini, oameni, tehnologie, s-au hotărât să meargă pe zona de proiecte B2B. Și, în primăvara anului 2003, au câștigat un contract de furnizare a ceramicii cu primul Carrefour din România, „un contract foarte mare, cu resurse financiare mari”. Și, de atunci, spune că Pazo a făcut toate Carrefour-urile din România, iar în 2007 ajunsese să furnizeze în vreo cinci țări.

A venit însă criza, „ca un tsunami”, moment când „s-a terminat cu distribuția”. „Gândiți-vă că noi făceam 20 de milioane de euro pe an la nivelul anului 2007. O sumă colosală în ceramică. Și în 2009 am vândut de un milion. Nu exista capacitate de procesare, de găsire de soluții, de remediere. Pur și simplu a dispărut tot, nu aveai ce să faci. Nici nu-mi dau seama dacă exista vreo soluție la vremea respectivă. Dacă mă întrebați cum am supraviețuit, nu știu. Din momentul acela, încet, încet am reușit să reîncepem să creștem, dar nu am mai atins niciodată cifrele respective.”

A rămas în Pazo până în 2018, dar a avut, de-a lungul timpului, mai multe inițiative de business, inclusiv fondarea dezvoltatorului Forty Management, al cărui portofoliu include proiecte precum Central District Cuza 99, Central District 4 Elemente, Central District Viitorului 134, Central District Lagoon City și Central District Royal Suites. Până în prezent, dezvoltatorul a vândut, potrivit ZF, 700 de apartamente în șase proiecte.

„E important să ai urechile și mintea deschise. Pentru că, da, unele lucruri nu le asimilezi până nu le trăiești pe pielea ta. Dar dacă tu auzi măcar poveștile respective, undeva se înregistrează. Și în momentul în care ai de luat o decizie, sau se întâmplă ceva, poate-ți aduce aminte pilda și situația pe care ai auzit-o. Pentru tine e diferită, poate se manifestă altfel, dar te ajută.”

Lucian Azoiței, CEO și fondator, Forty Management

Piața și businessul sunt doar negociere”

Antreprenoriatul, spune el, îi răpește mult timp. „În realitate nu sunt atât de liber pe cât m-aș dori să fiu. Eu am și trei copii, ceea ce înseamnă foarte mult timp petrecut cu ei. La ora 10:00 mă duc la birou, activități normale, întâlniri, discuții și așa mai departe. Mai iau masa cu cineva, iar seara mă retrag.” Povestește însă că are și momente în care, cu ajutorul călătoriilor mai ales, „dispare”, tocmai pentru a-și păstra capacitatea de a fi alert în continuare, pentru că „intrarea în această rutină zilnică care te macină, la un moment dat te face să nu mai ai viziune. Iar datoria mea și rolul meu este să și am o direcție de dezvoltare pentru firma, sau pentru mine personal, și atunci am nevoie de aceste supape”.

De altfel, spune că, în paralel cu deconectarea și relaxarea, călătoriile sunt și surse de idei și energie, așa că le recomandă tinerilor să călătorească, „chiar și cu cortul, chiar dacă doarmi pe stradă, nu contează, important este să călătorești pentru ați se deschide mintea”.

Însă prima sa recomandare, „la mare distanță de oricare alta”, pentru cei aflați la începutul carierei este să facă cursuri de oratorie. „Și să încerce să citească foarte mult.” Una dintre cărțile a căror prezență o consideră esențială în biblioteca oricărui lider și nu numai e „Skin in the game”. Susține, însă, că e imperios necesar ca aceste cărți să fie coroborate cu diverse cursuri, de psihologie, de oratorie, de tehnici de negociere și nu numai, care să te formeze din punct de vedere psihologic. „Pentru că, până la urmă, viața și businessul sunt doar negociere.”

Ca lider, Azoiței spune că este deopotrivă „modest și foarte popular. Îmi place să cred că sunt prieten cu colegii. Zic eu că nu mă încadrez într-un stil de leadership clasic. Eu iubesc foarte mult ceea ce fac. Și în general m-am înconjurat de oameni care își iubesc meseria. Și încercăm împreună să punem câte un pic din know-how-ul nostru, din viziunile noastre, din ceea ce știm să facem, ca să facem un lucru mai bun. Nu reușim noi să revoluționăm lumea, dar dacă ne facem treaba, cu pasiune față de meseria respectivă, că noi ne-am ales-o, nu ne-a obligat nimeni, eu sunt convins că vom avea succes.” În paralel cu pasiunea pentru meseria aleasă, executivul pune preț și pe loialitatea oamenilor din echipă. „Loial înseamnă să tragi cu casa, cu firma.” E, de altfel, calitatea a cărei lipsă nu ar putea să o tolereze la oamenii din subordine.

2015 anul fondării Forty Management

Despre mentorat spune că, la momentul în care și-a început el cariera, nu prea aveai cum să găsești mentori. „Noi suntem o generație care a prins o schimbare radicală – Revoluția și trecerea de la comunism la capitalism. A existat un capitalism sălbatic început din anii ’90 până în 2000, când a început să se stabilizeze. În această perioadă noi am crescut. Nu aveam de unde să găsim mentori. Nu existau mentori la vremea respectivă. Toată societatea a evoluat în acea perioadă, și cei de atunci au devenit ei mentori, ulterior.”

El e de părere că astăzi nu neapărat trebuie să stai pe lângă anumiți mentori, ci să stai pe lângă oameni cu experiență și să le auzi poveștile. „E important să ai urechile și mintea deschise. Pentru că, da, unele lucruri nu le asimilezi până nu le trăiești pe pielea ta, pentru că așa e în viață. Dar dacă tu auzi măcar poveștile respective, undeva se înregistrează. Și în momentul în care ai de luat o decizie, sau se întâmplă ceva, sau ai o situație genul ăsta, poate-ți aduci aminte pilda și situația pe care le-ai auzit. Pentru tine e diferită, poate se manifestă altfel, dar te ajută.”

Vorbind și de criza COVID, Azoiței spune că pandemia a fost mult mai ușoară, mai ales că avea deja experiența crizei precedente, iar șantierele au mers în continuare. „Eu zic că a făcut și o chestie bună, chiar dacă s-au creat foarte multe drame. Ne-a învățat și cu zona asta negativă. Am văzut că există și un revers al medaliei.”

În final, Azoiței spune că, după lagună, nu mai are alt vis antreprenorial. „Acesta e the project, ca să zic așa.”