Cine este românca ce a înțeles potențialul enorm al uneia dintre cele mai importante resurse din țara noastră, pe care majoritatea o ignoră, și a făcut din asta o afacere de milioane de euro
„Țin mult la atmosfera plăcută, dinamică, de atelier de creație”
…spune Rucsandra Hurezeanu, founder & CEO al Ivatherm, despre mediul de lucru din birourile companiei. Ea punctează că toți membrii echipei sunt animați de ceea ce construiesc împreună și își încurajează colegii să facă lucruri extraordinare.
Antreprenoarea a clădit Ivatherm, companie românească de dermatocosmetice, plecând de la ideea beneficiilor apei termale de la Herculane. Folosind expertiza specialiștilor francezi și ingrediente din mai multe țări, dermatocosmeticele Ivatherm sunt produse în Franța și vândute în 18 piețe, în condițiile în care primii pași peste hotarele României au fost făcuți în urmă cu zece ani.
Astăzi, exportul a ajuns să reprezinte circa 40% din cifra de afaceri a businessului. „Noi suntem într-o fază de creștere accelerată, am crescut în jur de 25% în fiecare an și vom continua această creștere. Există și opțiunea de a crește și mai repede cu ajutorul unui fond de investiții, luăm în calcul ambele opțiuni“, spunea Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, în cadrul conferinței ZF Branduri Românești 2025.
„Românii, de multe ori, au o idee preconcepție că brandurile românești nu ar avea destulă expertiză și că nu ar fi destul de bine văzute pe anumite piețe. Am fost foarte bine primiți în Rusia, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Asia, Vietnam, China. Cred că antreprenorii români trebuie să aibă mai multă încredere și să fie convinși că un brand românesc este un brand autentic, care vine din Carpați, din Europa”, crede antreprenoarea.
Totuși, ea este de părere că firmele locale ar trebui să reușească prima dată în piața autohtonă și să își valideze astfel produsele ca mai apoi să se extindă peste granițe. „Echilibrul este întotdeauna piața locală, asta sfătuiesc pe toată lumea să construiască pe piața locală, pentru că aici reușim să creăm o strategie și un model de business care funcționează pentru că suntem aproape de clienți și abia după ce au reușit să înceapă să exporte”, afirmă Rucsandra Hurezeanu.
CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL