Home Afaceri Cine este românca ce a înțeles potențial...
Afaceri

Cine este românca ce a înțeles potențialul enorm al uneia dintre cele mai importante resurse din țara noastră, pe care majoritatea o ignoră, și a făcut din asta o afacere de milioane de euro

100 Cele mai puternice femei din business. Rucsandra Hurezeanu, founder & CEO, Ivatherm MOTTO: „Antreprenorii nu vânează oportunități, ei le creează.“ BIO Absolventă a Facultății de Medicină și cu o experiență de șapte ani în industria farmaceutică în marketing și…

Cine este românca ce a înțeles potențialul enorm al uneia dintre cele mai importante resurse din țara noastră, pe care majoritatea o ignoră, și a făcut din asta o afacere de milioane de euro
Cine este românca ce a înțeles potențialul enorm al uneia dintre cele mai importante resurse din țara noastră, pe care majoritatea o ignoră, și a făcut din asta o afacere de milioane de euro · Foto: Business Magazin

100 Cele mai puternice femei din business. Rucsandra Hurezeanu, founder & CEO, Ivatherm

MOTTO: „Antreprenorii nu vânează oportunități, ei le creează.“

BIO

Absolventă a Facultății de Medicină și cu o experiență de șapte ani în industria farmaceutică în marketing și vânzări, Rucsandra Hurezeanu a ales, în 2005, calea antreprenoriatului mizând pe cosmetice, care au pasionat-o dintotdeauna. A creat primul brand de dermocosmetice din România – Ivatherm, lansat în urma descoperirii beneficiilor apei termale Herculane, care datorită unei mineralizări unice se dovedește a fi calmantă și antiiritantă pentru piele.

VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAȚIE

 Care sunt cele mai importante trei obiective pentru următorii cinci ani?

Ne-am propus să oferim consumatorilor cele mai eficiente inovații în industria de cosmetice, produse și tratamente de care să se bucure cât mai multă lume. Următorii ani vor fi ani de creștere atât pe piața din România, cât și pe piețele externe. Consolidarea și structurarea echipelor în jurul proiectelor importante reprezintă obiectul nostru în acest moment. În plan personal, aștept cu bucurie să-i văd pe băieții mei că își termină studiile și își aleg proiectele în care vor sa lucreze mai departe.

LEADERSHIP & CARIERĂ

 Cum folosești influența și leadershipul pentru a genera un impact social?

Suntem într-o industrie dominată de femei, iar în domeniul frumuseții acest lucru este și mai evident. De-a lungul timpului, am susținut inițiative construite de femei, precum KinetoBebe, Herculane Project și Bookland, și am participat la numeroase întâlniri cu studenți, unde am mentorat și încurajat femeile să devină antreprenoare.

Atât în societate, cât și în familie, femeile au nevoie de încurajare și de un sprijin mai puternic.

HOBBY-URI & INSPIRAȚIE PERSONALĂ

 Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult?

O plimbare în parc în jurul lacului Herăstrău e de multe ori o bună pauză de clarificări. Dar ideile bune vin de cele mai multe ori când dezbat proiectele împreună cu colegii mei.

 Dacă ai putea explora o nouă abilitate sau hobby, ce ai alege?

Explorez tot timpul lucruri noi, de curând mi-am schimbat rutina de sport și am început să practic pilates cu Reformer. Practic qigong în fiecare dimineață. Mă gândesc să explorez dansul.

 Există o destinație pe care visezi să o vizitezi?

Îmi place să călătoresc în Europa cel mai des, dar și în Asia, sau Orientul Mijlociu, unde sunt călătorii de descoperire de fiecare dată. Ador și experiențele culinare, testez arome și combinații de gusturi și texturi noi. Anul acesta vreau să ajung în Irak, în Indonezia, dar și în Asia Centrală – Kazahstan, Uzbekistan.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună