Home Afaceri Cine este românca ce a dezvoltat unele d...
Afaceri

Cine este românca ce a dezvoltat unele dintre cele mai importante hoteluri din țara noastră și primul hotel de 5 stele din Constanța

100 Cele mai puternice femei din business. Nicoleta Manea, CO-CEO Și Director Creativ al Monarc Properties „Am mai multe citate preferate, însă unul care mă definește ca personalitate este «Îndrăznește să fii diferit!». Acest credo mă ghidează în fiecare zi, inspirându-mă…

Cine este românca ce a dezvoltat unele dintre cele mai importante hoteluri din țara noastră și primul hotel de 5 stele din Constanța
Cine este românca ce a dezvoltat unele dintre cele mai importante hoteluri din țara noastră și primul hotel de 5 stele din Constanța · Foto: Business Magazin

100 Cele mai puternice femei din business. Nicoleta Manea, CO-CEO Și Director Creativ al Monarc Properties

„Am mai multe citate preferate, însă unul care mă definește ca personalitate este «Îndrăznește să fii diferit!».
Acest credo mă ghidează în fiecare zi, inspirându-mă să îmi asum riscuri și să ies din zona de confort. Cred cu tărie că autenticitatea și creativitatea contează foarte mult în afaceri, iar fiecare pas pe care îl fac este o reafirmare a acestui principiu.”

BIO

Este recunoscută pentru dezvoltarea primului hotel de 5 stele din județul Constanța, Radisson Blu Hotel and Residences Mamaia. Cu peste 14 ani de experiență în imobiliare, a fondat ANG Luxury Properties, companie specializată în vânzarea și închirierea proprietăților de lux. Ea a creat și brandul de bijuterii Nestelli Diamonds, dar și brandul de mobilier premium Noam Mobili Design. Prin viziunea sa inovatoare, inspiră alte femei să își îmbrățișeze aspirațiile și să devină lideri în domeniile lor.

Imaginea centrală de pe vision boardul Nicoletei Manea este un vultur în zbor, simbolizând viziunea clară și capacitatea de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă amplă. Acest simbol o inspiră, spune ea, să navigheze printre provocările de business cu determinare și încredere.

Pentru următorii cinci ani, își propune să transforme Monarc Properties în lider de piață în domeniul hospitality, concentrându-se pe atragerea unor branduri internaționale de prestigiu și pe dezvoltarea unei componente solide de „branded residences”. Acest obiectiv nu doar că va îmbunătăți oferta companiei, dar va contribui și la revitalizarea pieței locale, precum și la atragerea de investiții. 

„În mod special, cred că dezvoltarea hotelurilor cu branded residences are un impact  major asupra comunității locale de business. Aceste proiecte aduc beneficii economice directe, creând locuri de muncă și stimulând comerțul local și contribuie la dezvoltarea infrastructurii și la creșterea valorii proprietăților din zonă.”

Stilul său de leadership este influențat de curajul de a inova și de a stabili tendințe, fiind dinamică și adaptabilă. „Cea mai mare inspirație vine din parteneriatele cu lideri vizionari, iar unul din ei este soțul meu, Alexandru. Când iau decizii importante pentru compania pe care am fondat-o, mă inspir de la liderii care au avut curajul să depășească limitele, iar o mare parte din ei îmi sunt clienți, astfel că am șansa de a fi  înconjurată de oameni de business extraordinari.”

Valorile personale ale antreprenoarei, precum integritatea și inovația, se reflectă în cultura companiei. Ea povestește că a creat un mediu de lucru unde echipa este încurajată să contribuie cu idei și soluții creative, iar aceste principii sunt ancora care ghidează echipa în fiecare proiect. „Faptul că pasiunea personală coincide cu munca pe care o fac este cheia succesului meu.”

Antreprenoarea mai spune că Nestelli este principalul său hobby, crearea de bijuterii fiind mai mult decât un simplu hobby, bijuteriile pe care le creează devin, de multe ori, simboluri ale momentelor importante din viața celor care le poartă. „Este o satisfacție imensă să știu că munca mea are un loc special în viețile altora. Astfel, hobbyul meu, crearea de bijuterii, nu este doar un mod de relaxare; este o extensie a pasiunii mele pentru frumos, o modalitate de inova și de a-mi exprima creativitatea și o oportunitate de a explora continuu latura artistică a vieții mele.”

Una dintre cărțile care au impresionat profund, mai povestește ea, este „The Virgin Way” de Richard Branson, această carte nefiind doar un manual de afaceri, ci un ghid inspirațional despre leadership, inovație și autenticitate. Branson își împărtășește nu doar experiențele de succes, ci și lecțiile învățate din greșeli, ceea ce o face cu atât mai valoroasă.

Dacă ar putea explora noi abilități, Nicoleta Manea s-ar axa pe cele din tehnologie: „Cred că înțelegerea tehnologiilor emergente și capacitatea de a crea soluții digitale ar putea îmbunătăți semnificativ afacerile pe care le coordonez.”

Nici nu e de mirare, în aceste condiții, că Japonia este o destinație pe care visează să o viziteze. „Fascinația mea pentru tradiția și tehnologia avansată a acestei țări îmi oferă inspirație. De la ceremoniile de ceai până la inovațiile tehnologice, Japonia aduce un echilibru de cultură și modernitate care mă atrage profund.”
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună