Cine este primul român aflat la conducerea lanțului de magazine care a distrus aproape toți chioșcarii din România
Cu o experiență de peste două decenii și jumătate în retail, Mircea Moga și-a construit cariera preponderent în echipa Mega Image, ocupând poziții manageriale în departamente cheie ale companiei. El și-a început activitatea în cadrul departamentului IT în anul 1997…
Cu o experiență de peste două decenii și jumătate în retail, Mircea Moga și-a construit cariera preponderent în echipa Mega Image, ocupând poziții manageriale în departamente cheie ale companiei. El și-a început activitatea în cadrul departamentului IT în anul 1997 și a ocupat, de-a lungul timpului, pozițiile de director IT, director IT și logistică, director operațiuni retail, vicepreședinte comercial și logistică, iar în 2018 a preluat conducerea companiei, devenind astfel primul român numit la conducerea rețelei cu venituri de 8 miliarde de lei în 2022, potrivit datelor publice disponibile.
Mandatul său a fost marcat și de una dintre cele mai interesante tranzacții ale anului 2023. Toamna aceasta, Ahold Delhaize, grupul sub umbrela căruia funcționează și rețeaua Mega Image alături de alte 18 branduri, a bătut palma cu fondul de private equity MidEuropa Partners pentru cumpărarea rețelei Profi, într-o tranzacție-record pentru piața românească de retail, cu o valoare de 1,3 miliarde de euro.