Cine este Praggnanandhaa Rameshbabu, câștigătorul etapei de la București a Grand Chess Tour, unul dintre cele mai importante turnee de șah din lume?
Praggnanandhaa Rameshbabu, un mare maestru de șah indian, a câștigat a doua etapă a Grand Chess Tour, unul dintre cele mai importante turnee de șah din lume, care a avut loc la București. După nouă runde de șah clasic și…
Praggnanandhaa Rameshbabu, un mare maestru de șah indian, a câștigat a doua etapă a Grand Chess Tour, unul dintre cele mai importante turnee de șah din lume, care a avut loc la București. După nouă runde de șah clasic și un tie-break, Rameshbabu Praggnanandhaa a câștigat trofeul și premiul de 77.667 dolari. După o luptă dintre Maxime Vachier-Lagrave, Alireza Firouzja și Praggnanandhaa, titlul a fost decis în meciuri de baraj blitz.
Praggnanandhaa Rameshbab, un indian care a devenit cel mai tânăr maestru internațional și al doilea cel mai tânăr mare maestru la acea vreme, are 19 ani și s-a apucat de șah datorită surorii sale, nu știe însă ce l-a atras atunci la acest sport, dar a început să joace și să devină tot mai bun. El a ajuns al șaptelea cel mai bun jucător din lume în aprilie 2025.
Etapa de la București a adunat unii dintre cei mai mari șahiști ai momentului, cum ar fi Fabiano Caruana, Gukesh Dommaraju, Alireza Firouzja, Nodirek Abdusattorov, Wesley So, Levon Aronian, Praggnanandhaa R., Jan-Krzysztof Duda, Maxime Vachier-Lagrave și Bogdan Daniel Deac.
Etapa de la București a pus în joc 350.000 de dolari, parte din fondul total de 1,6 milioane de dolari al Grand Chess Tour 2025. În plus, anul aniversar aduce un bonus suplimentar de 375.000 de dolari, care va fi împărțit între cei mai bine clasați în clasamentul general.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Superbet și de Federația Română de Șah.