Home Actualitate Cine este omul care ar putea primi titlu...
Actualitate

Cine este omul care ar putea primi titlul de cel mai sadic șef din lume?

Proprietarul unui lanț de supermarketuri din Statele Unite ale Americii și-a încurajat angajații să participe la un concurs intern în care să ghicească numele celor care vor fi concediați. A pus la bătaie și un premiu pe măsură - 10 dolari.

Cine este omul care ar putea primi titlul de cel mai sadic șef din lume?
Cine este omul care ar putea primi titlul de cel mai sadic șef din lume? · Foto: Business Magazin

William Ernst, în vârstă de 57 de ani, și-a “câștigat” renumele de “șeful din iad”, după ce a trimis o informare internă angajaților săi, prin care îi încuraja să participe la acest concurs inedit. Tot atunci, acesta le-a transmis că în magazine circulă mistery shoppers, avertizând casierii să fie extrem de conștiincioși, relatează Daily Mail.

Misty Shelsky a lucrat pentru lanțul de supermarketuri ca și casieră și este unul dintre angajații care au ales de bunăvoie să-și părăsească locul de muncă în semn de dispreț față de comportamentulu șefului. Totuși, în momentul în care a vrut să-și depună dosarul de șomaj, Ernst s-a împotrivit, susținând că aceasta nu este îndreptățită să primească ajutorul, în condițiile în care nu a fost concediată, ci și-a dat demisia.

Disputa a ajuns însă în instanță, iar fosta angajată a explicat gestul său și al colegilor săi ca o reacție la situația degradantă în care fuseseră puși, în urma gestului lui William Ernst. Pe de altă parte, unul dintre oamenii de încredere ai patronului spune că acest concurs a fost lansat tocmai pentru că angajații încălcau în mod constant regulamentul intern al companiei. “Niciunul dintre acești oameni nu-și făcea treaba bine. Li s-a spus în mod repetat să nu vorbească la telefon în timpul programului, că nu au voie să vorbească urât și că, de asemenea, este interzis să joace jocuri vido cât timp sunt la serviciu”, spune Anna DeFrieze.

Cu toate acestea, judecătorul cazului a catalogat acest concurs drept “deplorabil”, adăugând că astfel a fost creat un mediu de lucru ostil, în care angajații erau obligați să se trădeze unul pe celălalt în schimbul unui beneficiu material modic. Astfel, verdictul său a fost în favoarea angajatei, care și-a primit dreptul la ajutor de șomaj.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună