Cine este miliardara care conduce organizarea reconstrucției Ucrainei. Ce a vorbit astăzi premierul Ciolacu cu ea
O miliardară din familia Pritzker conduce organizarea reconstrucției Ucrainei. Penny Sue Pritzker, desemnată de americani reprezentantul special al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei, a vizitat miercuri România și a vorbit cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, conform informațiilor furnizate de Palatul…
O miliardară din familia Pritzker conduce organizarea reconstrucției Ucrainei. Penny Sue Pritzker, desemnată de americani reprezentantul special al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei, a vizitat miercuri România și a vorbit cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, conform informațiilor furnizate de Palatul Victoria
Ei au discutat, conform sursei citate, despre rolul pe care România îl poate avea în procesul de redresare și reconstrucție a Ucrainei avut în vedere la nivel internațional, după ce se va încheia războiul declanșat de Rusia.
„Suntem într-o etapă de identificare a celor mai eficiente metode de sprijin și de transpunere a acestora într-o strategie integrată pentru reconstrucția Ucrainei, în care România își dorește să joace un rol important”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Ziarul Financiar a scos în evidență la începutul anului trecut că în cancelariile occidentale deja se discută despre reconstrucția Ucrainei, iar „Uniunea Europeană nu are puterea politică și financiară necesară conducerii eforturilor de reconstrucție a Ucrainei”, așa că SUA și țările G7 trebuie să fie liderii reconstrucției economico-sociale a Ucrainei de după războiul cu Rusia, se arată într-un working paper al The German Marshall Fund, un think thank american care a luat naștere în urma aplicării Planului Marshall după Al Doilea Război Mondial.
Perspectiva de integrarea europeană a Ucrainei ar trebui să ghideze întregul proces de reconstrucție a acestei țări, au mai transmis reprezentanții guvernului, după întâlnirea cu șefa comitetului american pentru reconstrucția Ucrainei. La întrevederea de la București a participat și ambasadorul SUA la în România, Kathleen Kavalec, iar din delegația guvernamentală română au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului Alexandru-Mihai Ghigiu și consilierul de stat Nicolae Comănescu.