Cine este Florentina Taudor, cea care conduce operațiunile Renania, unul dinte cei mai mari furnizori de echipamente de protecție de pe piață
100 Cele mai puternice femei din business. Florentina Taudor, Director general, Renania Trade Cifră de afaceri (2023): 33,4 mil. euro Profit net (2023): 1,6 mil. euro Număr de angajați: 149 ► Visam să îmi continuu educația în domeniul stomatologiei, aveam…
100 Cele mai puternice femei din business. Florentina Taudor, Director general, Renania Trade
Cifră de afaceri (2023): 33,4 mil. euro
Profit net (2023): 1,6 mil. euro
Număr de angajați: 149
► Visam să îmi continuu educația în domeniul stomatologiei, aveam o perspectivă entuziastă și plină de aspirații cu privire la evoluția profesională. Îmi doream să fiu un stomatolog priceput și apreciat, să le ofer pacienților un zâmbet frumos și sănătos. Ce m-a caracterizat mereu a fost curiozitatea, flexibilitatea și aviditatea de a ști mereu mai mult. Când am văzut prima dată că poți afla despre o companie ce deține și cum stă citind hârtii pline de cifre mi s-a părut de departe mult mai interesant decât stomatologia, era magie pură.
► Realitatea mea nu a coincis cu ceea ce aveam în minte acum 20 de ani. Analiza financiară, la acel moment, mi se părea de departe mult mai interesantă decât stomatologia. Apoi vânzarea produselor financiare despre care nimeni nu auzise încă în România, cum ar fi leasingul operațional pentru linii de îmbuteliere bere la cutie, era ceva ce nu exista în piață și am avut ocazia, privilegiul să lucrez la aceste proiecte cu oameni care mi-au schimbat viziunea despre cariera profesională pe care aș putea-o urma. Restul este, cum se spune, istorie.
► Mă aștept ca domeniul în care lucrăm să acopere industrii despre care acum nu știm, poate vom gândi echipamente de protecție pentru echipele care instalează stațiile spațiale, sau pentru echipele de intervenții subterane, la mari adâncimi. Poate că echipamentul de protecție va utiliza materiale atât de performante încât protecția termică, la tăiere sau protecția solară vor fi deja oferite de materialele obișnuite, pe care le folosim în îmbrăcămintea de zi cu zi.