Cine este Florentina Mirică, primul procuror care și-a depus candidatura la șefia DNA
Procurorul Florentina Mirică, cea care și-a depus luni candidatura la șefia DNA, este cunoscută ca fiind o apropiată a fostei șefe a Direcției, Laura Codruța Kovesi. De altfel, Kovesi a mers de mai multe ori la sediul CSM, pentru a o susține pe Mirică în acțiunea disciplinară.
Florentina Mirică este primul procuror care și-a depus candidatura, în ultima zi de înscriere la concursul pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție, au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX surse judiciare.
Ea a instrumentat dosare controversate. Printre acestea se numără și cel al lui Gabriel Oprea, fost ministru de interne. De altfel, în dosarul în care este investigat Gabriel Oprea, dar și fostul ministru de Interne Petre Tobă și fostul șef al Direcției de Informație și Protecție a MAI, Florentina Mirică a fost și cercetată disciplinar, fiind acuzată că a divulgat date confidențiale din dosar.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.