Home Afaceri Cine este femeia ce conduce una dintre c...
Afaceri

Cine este femeia ce conduce una dintre cele mai mari companii din România, cu afaceri de peste 2 miliarde de euro

100 Cele mai puternice femei din business. Claudia Griech, CEO, E.ON Energie România Cifră de afaceri (estimată 2023): 2,1 mld. euro Număr de angajați: 707 Biografie: Claudia Griech lucrează în compania E.ON din anul 2005, având roluri de management în…

Cine este femeia ce conduce una dintre cele mai mari companii din România, cu afaceri de peste 2 miliarde de euro
Cine este femeia ce conduce una dintre cele mai mari companii din România, cu afaceri de peste 2 miliarde de euro · Foto: Business Magazin

100 Cele mai puternice femei din business. Claudia Griech, CEO, E.ON Energie România

Cifră de afaceri (estimată 2023): 2,1 mld. euro

Număr de angajați: 707

Biografie:
Claudia Griech lucrează în compania E.ON din anul 2005, având roluri de management în zona de marketing și vânzări, iar din pozițiile deținute a coordonat cu succes transformarea segmentului B2C, în tranziția de la statutul de furnizor de energie electrică și gaze naturale la cel de furnizor de soluții energetice. Din 2016 este membru al Board-ului E.ON România, în funcția de Chief Commercial Officer. A preluat funcția de director general al E.ON Energie România începând cu data de 1 mai 2021, având responsabilitatea integrală a segmentului Soluții Clienți, atât aria B2C, cât și B2B. Totodată, Claudia îndeplinește și rolul de membru al Board-ului E.ON România.

► Oportunitățile pe care le ai absolvind o facultate de limbi străine în combinație cu științe economice, afaceri și relații internaționale sunt multiple și deschid orizonturi spre domenii diverse. Așadar, Facultatea de Limbi Moderne Aplicate s-a dovedit a fi o variantă câștigătoare și un timp întemeietor pentru tot ceea ce a urmat în traseul meu profesional. O adevărată școală de business a fost primul meu loc de muncă, în mediul privat, la un grup important de firme din Târgu-Mureș, unde m-am dezvoltat pe aria de vânzări și marketing, două componente strategice pentru o afacere de succes. Mai apoi, experiența și expertiza m-au ajutat să fac trecerea spre domeniul energetic, care a adus cu sine multe provocări, dar și mai multe satisfacții. Am ales să rămân în această zonă de business pentru că aici, în tot ceea ce faci, pui clientul, omul pe primul loc. 

► Proiecția așteptărilor noastre are la bază o realitate de la care plecăm atunci când ne facem planuri pentru viitor. Însă această realitate nu rămâne blocată în acel moment, ea este dinamică. De aceea, punerea în practică a unor idei, a unor planuri poate fi încetinită și depinde de o serie de factori, mulți dintre aceștia nefiind în controlul nostru. Ce putem face este să nu ne abatem din drumul pe care ni l-am ales, să ne adaptăm noilor condiții și să ne înconjurăm de oameni de nădejde, formând echipe care să poată evolua odată cu noi și pe care să le susținem. Asta am făcut și eu, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Conduc o echipă entuziastă, formată din peste 700 de colegi pe care îi apreciez foarte mult, alături de care am crescut și evoluat.

► Lumea viitorului nu poate fi decât sustenabilă, verde și digitală. În următorii ani ne vom concentra pe obiectivul strategic de a furniza energie din surse sustenabile, deoarece protejarea mediului înconjurător și creșterea calității vieții sunt obiective pe care le urmărim în tot ceea ce facem. Proiectele noastre viitoare se vor fundamenta pe analiza atentă a nevoilor și așteptărilor clienților, a tendințelor din piață și a inovațiilor din domeniul energetic. Prin utilizarea strategică a tehnologiilor digitale, E.ON își propune să țină pasul cu schimbarea continuă a pieței energetice și să rămână competitivă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună