Cine este Cristian Tudor, tânărul care a adus microplantele pe mesele românilor
„Dacă ai o idee în care crezi, urmează-ți visul fără ezitare. Este adevărat, trebuie să te dedici, să acorzi timp, să investești pasiune și uneori poate ultimii bani pentru un echipament care te duce mai aproape de un țel.”
Absolvent al Facultății de Horticultură din București și al unui master în același domeniu, Cristian Tudor este fondatorul businessului cu microplante Microgreens, companie cu o echipă de 20 de angajați.
El spune că 2018 a fost al patrulea an la rând în care businessul a înregistrat o creștere cu CAGR de peste 70%. Alte două reușite au fost „intrarea în încă două mari lanțuri de retail și o dezvoltare majoră a notorietății produselor si companiei pe piața românească”.
Primul moment cheie al carierei lui Cristian Tudor a fost cel în care a descoperit microplantele și a hotărât să renunțe la jobul de atunci pentru a se dedica în întregime unei afaceri cu totul noi în România. În schimb, cel mai dificil moment din carieră a constat, spune el, în trecerea de la o afacere de familie la o companie listată în lanțuri de distribuție IKA, la care s-a adăugat distribuția proprie în întreaga țară, „ambele solicitând la maximum atât resursele mele cât și cele ale echipei existente atunci”. Antreprenorul spune că cea mai mare reușită a sa nu are legătură cu dezvoltarea afacerii, ci cu conceptul de agricultură responsabilă social pe care îl promovează. „Marea realizare este dezvoltarea unei tehnologii – MicroSera – pentru creșterea microplantelor și a plantelor aromatice indoor, la sediul clientului.”
Cu toate că experiența sa a fost acumulată în întregime în România, antreprenorul are în vedere un parcurs profesional internațional. „Prioritatea următorilor doi ani este să extindem afacerile Microgreens și MicroSera mai întâi regional, apoi în întreaga Europă. Și dacă totul merge bine, nu ne vom opri aici.”
Profilul lui Cristian Alexandru Tudor a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.