Cine este co-fondatoarea grupului care are active în administrare în restructurare cu o valoare de 1 mld. de euro în România
100 Cele mai puternice femei din business. Andreea Cionca Anghelof, Managing director & co-founder, Impetum Group Valoare active în administrare în investment: 150 mil. euro Valoare active în administrare în restructurare: 1 mld. euro Număr de angajați: 120 Biografie: Este…
100 Cele mai puternice femei din business. Andreea Cionca Anghelof, Managing director & co-founder, Impetum Group
Valoare active în administrare în investment: 150 mil. euro
Valoare active în administrare în restructurare: 1 mld. euro
Număr de angajați: 120
Biografie:
Este cofondatoare a Impetum Group – consorțiul de business care a creat soluțiile de investiții Roca Investments, Roca X, Agista – dar și a CITR – liderul pieței de insolvență și restructurare. Cu peste 17 ani de experiență în antreprenoriat, ariile ei predilecte sunt managementul crizei, transformarea afacerii și brand & culture.
► Cu 20 de ani în urmă, mă pregăteam pentru a avea o carieră în magistratură, având aspirația de a deveni judecător. Însă destinul m-a ghidat pe un cu totul alt drum, mult mai dinamic. M-am angajat în CITR; inițial, am fost atrasă de acest domeniu din curiozitate, dar apoi am rămas din pasiune. Mi se părea că sunt un fel de doctor de companii. Așa că am rămas în antreprenoriat și alături de partenerii mei, am cofondat un ecosistem de companii, reinventându-mă la rândul meu de câteva ori.
► Realitatea s-a dovedit mai spectaculoasă decât anticipam. Câțiva ani după angajare, am avansat în poziția de managing partner în CITR. Am avut multe roluri de-a lungul carierei mele în domeniile: legal, managementul de criză, comercial, branding, cultură organizațională și, mai recent, investiții. Am fost, în primul rând, curioasă să explorez orice îmi putea fi util și am fost setată mereu să învăț lucruri noi. M-am adaptat schimbărilor cu ușurință pentru că aveam în minte o misiune.
► Mă aștept ca lucrurile să continue să evolueze într-un ritm mult mai dinamic. Riscul pe care îl văd în societatea noastră, în relația cu viitorul și cu accelerația către inovație este legat de armonie. Dacă vom accelera fără a ține cont de valorile noastre, riscăm să nu avem timp să adăugăm substanță. Or goana după formele fără substanță nu poate fi considerată dezvoltare, ci doar propagare accelerată. În fața AI și a inovației accelerate, sper să nu uităm să rămânem oameni, ancorați în valorile noastre.