Cine este cel mai tânăr miliardar din China și cum a reușit el să ridice un imperiu de peste 22 de miliarde de dolari pe baza unei jucării
Când artistul Kasing Lung a schițat pentru prima dată un personaj cu urechi ascuțite, ochi mari și un zâmbet cu nouă dinți, nu se aștepta ca acest „monstrușor” simpatic să devină un fenomen mondial. Dar ceea ce a început ca un…
Când artistul Kasing Lung a schițat pentru prima dată un personaj cu urechi ascuțite, ochi mari și un zâmbet cu nouă dinți, nu se aștepta ca acest „monstrușor” simpatic să devină un fenomen mondial. Dar ceea ce a început ca un desen într-un carnet de artist s-a transformat, prin Pop Mart, într-o industrie globală de colecționabile care a schimbat mai ales viața unui om: Wang Ning.
Fondatorul și CEO-ul Pop Mart, Wang Ning, a devenit în iunie 2025 cel mai tânăr miliardar din China, cu o avere estimată la 22,1 miliarde de dolari, potrivit Forbes Real-Time Billionaires List. Doar cu un an înainte, în 2024, averea sa era de 7,59 miliarde dolari. Totul datorită lui Labubu, păpușa care a explodat în popularitate pe fondul unei campanii internaționale neașteptate de publicitate, propulsată de celebrități precum Lisa (Blackpink), Kim Kardashian, Rihanna și Dua Lipa.
Labubu, personaj apărut pentru prima dată în 2015 în cartea lui Kasing Lung, a fost lansat comercial abia în 2023, prin celebra formulă de „blind box” – cutii surpriză în care nu știi ce figură primești până nu o deschizi. Strategia a prins imediat la publicul larg, dar și în rândul colecționarilor, iar în 2024, păpușile Labubu au generat venituri de peste 419 milioane de dolari, înregistrând o creștere anuală de 726%, potrivit The Indian Express. Un exemplar Labubu de dimensiuni reale a fost vândut la o licitație din Beijing cu 1,08 milioane yuani (aproximativ 150.000 dolari), semn că piața secundară a păpușilor atinge cote astronomice.
Originar din Henan, China, Wang Ning s-a născut în 1987. A studiat publicitate și a absolvit în 2009 la Universitatea Zhengzhou. A lucrat apoi la Sina Corporation, care deține celebrul site de microblogging din China, Weibo. După un an de muncă acolo, Wang a decis să pornească pe cont propriu. În timpul unei călătorii la Hong Kong, Wang a descoperit magazine care vindeau produse în tendințe și și-a dat seama că nu exista un astfel de magazin în China.

A considerat că este de datoria lui să deschidă primul magazin de acest fel acolo. Astfel, Pop Mart s-a născut în 2010, deschizând primul magazin în faimosul hub tehnologic Zhongguancun din districtul Haidan al Beijingului. Pentru că s-a confruntat cu multe probleme în gestionarea magazinului, Wang s-a întors la școală și s-a înscris la Școala de Management Guanghua din cadrul Universității Peking în 2014. În acea perioadă, Wang s-a concentrat și pe vânzarea exclusivă de jucării. A decis, de asemenea, să le vândă în cutii „blind box”, ceea ce înseamnă că clienții nu știu ce figurină vor primi atunci când cumpără una.
A fost o mișcare riscantă, dar una care a impulsionat succesul Pop Mart și a devenit trăsătura distinctivă a produselor lor până în prezent. Wang a început și să colaboreze cu artiști. Unul dintre primii artiști abordați a fost Kenny Wong din Hong Kong. Molly, figurina adorabilă cu ochi mari, a fost rezultatul colaborării, aducând totodată o creștere uriașă a vânzărilor, care au ajuns la 73 de milioane de dolari în 2018. Până în 2020, Pop Mart a devenit publică la Bursa de Valori din Hong Kong. Acum, Pop Mart este estimată la incredibila sumă de 40 de miliarde de dolari și are magazine în toată Asia, Oceania și Europa. În ceea ce îl privește pe Wang, averea sa personală este estimată la circa 20 de miliarde de dolari, o diferență uriașă față de momentul în care a început Pop Mart acum 15 ani.
Traducere și adaptare: Ioana Matei