Home Actualitate Cine este cel mai nou manager al celui m...
Actualitate

Cine este cel mai nou manager al celui mai mare dezvoltator de proprietăți logistice de pe piața locală

P3, investitorul și dezvoltatorul pan-european de proprietăți logistice, l-a numit pe Cristian Vasile ca Property Manager în România, care va avea responsabilitatea de a gestiona depozitele din parcul P3 Bucharest – având în acest moment un total de 319.000 de metri pătrați în 12 depozite, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei.

Cine este cel mai nou manager al celui mai mare dezvoltator de proprietăți logistice de pe piața locală
Cine este cel mai nou manager al celui mai mare dezvoltator de proprietăți logistice de pe piața locală · Foto: Business Magazin

Vasile are o vastă experiență în managementul proprietăților, fiind implicat în ultimii 10 ani în toate aspectele de gestionare și îmbunătățire a activelor imobiliare, de la relația cu chiriașii la întreținerea clădirilor și performanța comercială.

Vasile are o diplomă la Facultatea de Inginerie Aerospațială și o diplomă de master cu specializarea în Construcții aerospațiale, ambele la Universitatea Politehnică din București. A lucrat timp de trei ani la Arpien Aviation Services, unde s-a ocupat de dezvoltarea, coordonarea și administrarea achiziției de piese de schimb și distribuirea de piese de schimb la client. În ultimii zece ani a fost property manager la Building Support Services și White Star Retal Estate, gestionând parcuri industriale de 180.000 m2.

Situat la doar 13 km de centrul orașului, parcul P3 Bucharest se află pe soseaua de centură a orașului, care oferă acces ușor la toate cele 6 sectoare din București, la Aeroportul Internațional Henri Coanda (22 km) și la autostrada A2. P3 va livra două noi clădiri în parcul P3 Bucharest până la finalul anului și încearcă să se extindă atât în București, cât și în partea centrală și de vest a țării.

P3 este un investitor specializat, dezvoltator și manager de proprietăți de logistică din Europa. Activ în toată Europa, portofoliul P3 cuprinde în prezent 185 de depozite, care totalizează 3.9 milioane de metri pătrați de spații în nouă țări, și un portofoliu de terenuri de peste 1.8 milioane de metri pătrați, care permit dezvoltarea de noi spații.

P3 este deținut de către GIC, Fondul Suveran al statului Singapore.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună