Cine era copilotul zborului Germanwings 9525, care a provocat prăbușirea avionului Airbus A320
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, care s-a prăbușit marți în Alpii francezi, a fost manevrat, în ultimele minute de zbor, de copilotul Andreas Lubitz, potrivit procurorului francez care anchetează accidentul aviatic.
Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, originar din orașul Montabaur, în landul german Renania-Palatinat, a fost pasionat de zbor din adolescență, când a devenit membru al unui club de aviație.
Lubitz “a devenit membru al clubului de aviație în adolescență, pentru a-și îndeplini visul de a zbura”, potrivit unei declarații date publicității pe site-ul propriu de către clubul Luftsportclub Westerwald, al cărui membru a fost copilotul.
“Și-a îndeplinit visul pentru care a plătit acum prea scump, cu propria sa viață”, mai scrie pesite-ul clubului, potrivit ediției online a Wall Street Journal.
Copilotul Andreas Lubitz avea o experiență de doar 630 de ore de zbor pe avioane de tip Airbus A320 și s-a angajat în cadrul companiei Germanwings în septembrie 2013, după absolvirea cursurilor de pilotaj ale Școlii de aviație a Lufthansa din Bremen.
Autoritățile din orașul Montabaur au dat publicității, joi, o declarație în care oferă condoleanțe familiei, dar oficialii nu l-au identificat formal pe copilot ca fiind Andreas Lubitz. Primărița din Montabaur, Gabriele Wieland, a declarat că tânărul copilot locuia cu părinții, dar avea și o locuință personală la Dusseldorf.
Germanwings și compania mamă Lufthansa au refuzat să facă publice numele piloților și orice alte detalii, înaintea conferinței de presă susținute de anchetatorii francezi ai dezastrului aviatic.
Pe de altă parte, procurorul francez care conduce ancheta privind prăbușirea avionului Germanwings a confirmat identitatea copilotului.
Presa germană l-a identificat pe pilotul aeronavei doar cu prenumele și inițiala numelui, Patrick S.
Potrivit cotidianului germana Bild, Patrick S., tată a doi copii, a lucrat pentru Lufthansa și Germanwings peste zece ani și avea o experiență de peste 6.000 de ore la manșa avioanelor de tip Airbus A320. Pilotul lucra pentru Germanwings din mai 2014, după ce fusese pilot pentru companiile Lufthansa și Condor.
Copilotul avionului Germanwings prăbușit marți în sudul Franței a refuzat să dechidă ușa pilotului și a acționat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenție de a distruge acest avion, a declarat joi procurorul din Marsilia, citat de La Depeche în ediția online.