Cine e românul care a cucerit Africa - GALERIE FOTO

M-am lămurit de toate astea într-o deplasare de zece zile în Senegal, Guinea, Guinea Bissau și Capul Verde. Vizita, o inițiativă comună a grupului Tender, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, precum și a EximBank și a Agenției Naționale de Export-Import a României (ANEIR), a avut ca scop găsirea de piețe pentru companii românești din varii domenii, precum IT, energie, transport sau construcții.

Din delegație au mai făcut parte reprezentanți ai aproximativ 20 de companii românești, precum Prospecțiuni, Romenergo, Urban Proiect sau Electricom. Ovidiu Tender, al cărui “cartier general” african este în Dakar, locuiește într-o vilă închiriată de la o doamnă, fost ministru în Senegal. Se gândește chiar s-o cumpere, dar prețul e destul de mare: un milion de dolari. De un an, de când prospectează Africa în căutarea de oportunități de afaceri, este cunoscut atât de oficiali guvernamentali, cât și de vânzătorii din piață și este întâmpinat de toți cu apelativul “mon ami”.

Explicația este simplă: în cursul deplasării în Africa delegația română a avut întâlniri cu președinți, premieri, miniștri și oameni de afaceri cărora Ovidiu Tender le spunea “domnilor, suntem oameni de afaceri români și am venit cu bani să investim în Africa”. Reacția unanimă: “C’est très bien!”. Apoi, grupul Tender are deja sute de angajați în Senegal și Maroc și în anii următori a planificat investiții substanțiale în prospectare geologică, agricultură și transport în statele vest-africane.

“Îmi cer scuze pentru românescul meu, sunt mulți ani de când n-am mai vorbit românesc”, un traducător din Bissau, care a studiat în România.
Din discursurile unor politicieni africani, dar și ale oamenilor care au studiat la noi în țară în anii ’60-’80, observi lesne că România are o imagine favorabilă, iar companiile românești care ar vrea să facă afaceri acolo ar primi un tratament satisfăcător.

Oportunitățile de afaceri oferite de Africa sunt imense, chiar dacă piața este deja disputată de companii chineze, coreene, japoneze, franceze sau americane. România ar putea folosi însă sprijinul pe care mulți foști studenți africani în România îl pot acorda din pozițiile lor actuale.

Concret, mulți studenți care au învățat în România lucreză fie în ministere, fie în companii africane. Spre exemplu, directorul de cabinet al ministrului sănătății din Bissau a fost student în România. La fel și șeful cabinetului președintelui din Guineea Bissau. Prietenia afro-română, centrul de tratament Ana Aslan, miracolele utilizării Gerovitalului, eficacitatea tractorului Universal, “cunoscut în toată Guineea Bissau” sau simpaticele fete românce au fost pomenite atât în discursurile președintelui Senegalului, ale unor reprezentanți ministeriali din Guineea, Conakri sau în amintirile unor foști studenți în București sau Craiova.

Cu alte cuvinte, primul pas e, într-un fel sau altul, făcut. Ce e cert e că oportunitățile de afaceri în Africa există, iar nevoia de investiții și de bani e evidentă, fie și numai mergând prin capitalele Dakar, Praia, Conakry sau Bissau, unde asflatul e mai bun ca în România și câinii vagabonzi mult mai puțini.

Un alt aspect, mai apropiat de habitudini mai mult sau mai puțin universale, care ar putea ajuta la încropirea rapidă a unor legături de afaceri, este că aproape totul este negociabil.

De la poșeta din piele de crocodil pe care vrea să ți-o vândă un tânăr în piață, la legume, țigări, biletul de autobuz sau un drum cu taxiul, până la taxele sau impozitele datorate statului, totul e pretabil negocierii. Nu știu în ce măsură trocul funcționează acolo, dar de ce ne-am mira dacă ar fi așa, când avem propriile exemple cu termopane sau bilete de avion în insule exotice.

“Vă cunoaștem țara mai bine decât credeți” – spune ministrul senegalez al energiei.O regulă care în România a fost și parțial încă mai este o lozincă, “nu ne vindem țara”, există și acolo. În Guineea Bissau, de exemplu, terenurile agricole nu pot fi vândute străinilor, dar aceștia pot să le concesioneze.