Home Actualitate Cine e adolescenta datorită căreia parla...
Actualitate

Cine e adolescenta datorită căreia parlamentarii britanici s-au grăbit să se întoarcă din concediu, doar pentru a o cunoaște

În timp ce majoritatea adolescenților preferă în timpul liber să se distreze alături de prieteni sau își petrec ore întregi cu ochii ațintiți în ecranele smartphone-urilor, Greta Thunberg a ales să își canalizeze atenția, timpul și eforturile pentru a încerca să ajute planeta, devenind cunoscută și apreciată de publicul din întreaga lume. Vocea i s-a făcut auzită nu doar pe rețelele de socializar…

Cine e adolescenta datorită căreia parlamentarii britanici s-au grăbit să se întoarcă din concediu, doar pentru a o cunoaște
Cine e adolescenta datorită căreia parlamentarii britanici s-au grăbit să se întoarcă din concediu, doar pentru a o cunoaște · Foto: Business Magazin

Potrivit Daily Mail, o parte din membrii Parlamentului britanic, printre care se numără John Bercow, Jeremy Corbyn și Ed Miliband, s-au grăbit să se întoarcă din concediu, în perioada sărbătorilor pascale, pentru a o  întâmpina pe tânăra activistă Greta Thunberg, care a ținut un discurs despre schimbările globale, încheiat de către auditoriu cu un ropot de aplauze.

Ea a susținut în discursul de la Palatul Westminster din Londra că viitorul ei și al altor copii a fost „vândut”. „Probabil nici nu mai avem vreun viitor. A fost furat de fiecare dată când ați afirmat că <cerul este limita> și că <avem doar o viață>.” Tânăra în vârstă de 16 ani a vorbit în cadrul unui panel, alături de secretarul pentru mediu, Michael Gove, fostul șef al partidului laburist Ed Miliband, Caroline Lucas, din Partidul Verzilor și Layla Moran, din Partidul Liberal Democrat Layla Moran. 

Thunberg, nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, a devenit cunoscută publicului din toată lumea după ce, în urmă cu șase luni, a campat în vecinătatea Parlamentului suedez, protestând pentru aceeași cauză pe care o apără și astăzi. Refuzul ei de a merge la școală ca protest împotriva încălzirii globale i-a determinat pe copiii din toată lumea să îi urmeze exemplul. De atunci, în întreaga lume i s-au alăturat peste 100.000 de elevi.

Thunberg a vorbit la mitingurile pentru stoparea încălzirii climatice din Stockholm, Helsinki, Bruxelles și Londra. În ianuarie 2019 ea a fost invitată la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde discursurile ei au avut din nou un impact la nivel mondial.

Adolescenta a povestit că primele noțiuni despre încălzirea globală le-a învățat în școală, la vârsta de nouă ani. „Profesorii vorbeau întotdeauna despre faptul că ar trebui să stingem luminile, să economisim apa și să nu aruncăm mâncarea.” A devenit însă frustrant să observe cum nimeni nu acționa ca atare. A început să se documenteze singură, renunțând la alte activități extra-școlare, a adoptat un regim vegan și a refuzat să mai zboare cu avionul, convingându-și părinții să îi urmeze exemplul. Ea a fost numită drept una dintre cele mai influente adolescente din lume de revista TIME.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună