Cine a fost Silvio Berlusconi, deținătorul unui imperiul mass-media și una dintre cele mai controversate figuri politice care a condus Italia de 3 ori

Silvio Berlusconi a fost un magnat italian al mass-mediei, care a ocupat funcția de prim-ministru al Italiei în trei rânduri (1994, 2001-2006 și 2008-2011).

Potrivit Britannica, după ce a absolvit Universitatea din Milano cu o diplomă în drept, Berlusconi a devenit dezvoltator imobiliar, acumulând o avere considerabilă până în anii 1970. În 1974 a creat firma de televiziune prin cablu Telemilano, infiintând Canale 5 în 1980, prima rețea de televiziune comercială din Italia. Până la sfârșitul deceniului, posturile create de Berlusconi dominau undele de emisie italiene. Cu timpul, Berlusconi și-a diversificat semnificativ afacerile, una dintre cele mai cunoscute investiții ale sale fiind reputata echipă de fotbal AC Milan. Și-a consolidat imperiul sub umbrela holdingului Fininvest, un vast conglomerat care a ajuns să controleze peste 150 de întreprinderi.

În 1994, Berlusconi a fondat Forza Italia („Hai, Italia!”), un partid politic conservator, fiind ales prim-ministru în același an. Din nefericire pentru el, primul mandat s-a dovedit a fi unul foarte turbulent. La scurt timp după ce a preluat funcția în mai 1994, oficialii au lansat o anchetă de corupție asupra imperiului său de afaceri, iar disputele din cadrul coaliției de guvernare au culminat cu dezertarea partidului Lega Nord (Liga Nordului) în decembrie. Confruntat cu un vot de neîncredere, Berlusconi și-a anunțat demisia la 22 decembrie 1994, dar a rămas în funcție ca interimar până în ianuarie 1995. Ulterior, a fost condamnat pentru fraudă și corupție, dar verdictele au fost în cele din urmă anulate. În pofida acestor acuzații și a criticilor privind controlul pe care îl deținea asupra unei mari părți a presei italiene, a rămas în continuare liderul partidului Forza Italia. Promițând reduceri de taxe, mai multe locuri de muncă și pensii mai mari, a condus o coaliție de centru-dreapta spre victorie la alegerile parlamentare naționale din 2001 și a devenit din nou prim-ministru.

Odată ajuns în funcție, Berlusconi s-a confruntat cu o nouă serie de provocări. El a susținut invazia Irakului condusă de SUA, decizia sa de a trimite trupe devenind din ce în ce mai nepopulară, mai ales după ce un agent de informații italian a fost ucis de forțele americane în 2005. În aceeași perioadă, Berlusconi s-a confruntat cu o serie de critici severe din partea opoziției în contextul dificultăților economice îndurate de Italia. După ce coaliția sa a avut rezultate slabe în alegerile regionale din 2005, Berlusconi a demisionat și a obținut un vot de încredere în parlament. Ulterior, el a format un nou guvern. În aprilie 2006, a candidat pentru realegere, dar coaliția sa a fost învinsă de un bloc de centru-stânga condus de Romano Prodi. Berlusconi a contestat rezultatele, o instanță italiană confirmând ulterior victoria lui Prodi. Berlusconi a demisionat în luna mai. Cu toate acestea, după mai puțin de doi ani, Prodi a demisionat după o serie de eșecuri politice. La alegerile naționale din aprilie 2008, Berlusconi – în fruntea unui nou partid cunoscut sub numele de Poporul Libertății (Popolo della Libertà; PdL) – a câștigat un al treilea mandat de prim-ministru.

În 2009, Berlusconi a fost implicat într-o serie de scandaluri sexuale, fiind acuzat inclusiv de o relație întreținută cu un model adolescent. În urma turbulențelor, cea de-a doua soție a lui Berlusconi, Veronica Lario, a cerut divorțul, deși premierul a negat orice comportament nepotrivit și a dat vina pe dușmanii săi politici pentru răspândirea zvonurilor răuvoitoare. În cursul aceluiași an, Curtea Constituțională a Italiei a anulat o lege din 2008 care îi acordase premierului imunitate împotriva urmăririi penale în timpul mandatului. Astfel, Berlusconi putea fi judecat pentru acuzații de corupție și fraudă fiscală înainte de încheierea mandatului. Dezacordurile continue dintre Berlusconi și Gianfranco Fini, președintele Camerei Deputaților din Italia, l-au determinat pe Fini și pe susținătorii săi să părăsească PdL în iulie 2010. Cu toate acestea, guvernul lui Berlusconi a supraviețuit voturilor parlamentare de încredere din august, septembrie și decembrie. În februarie 2011, Berlusconi a fost trimis în judecată pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu o prostituată de 17 ani și ar fi abuzat de puterea sa pentru a-și acoperi faptele. 

În timp ce economia Italiei se clătina pe fondul crizei datoriilor din zona euro, comportamentul lui Berlusconi – în special conflictul public cu ministrul de finanțe Giulio Tremonti – a început să afecteze în mod direct poziția internațională a țării. Berlusconi a cunoscut o scurtă creștere a popularității interne în octombrie 2011 – chiar și politicienii din opoziție ajungând să-l laude – când cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Nicolas Sarkozy și-au exprimat public îndoiala cu privire la capacitatea lui de a adopta reformele economice necesare pentru redresarea Italiei. La 8 noiembrie 2011, Berlusconi și-a pierdut majoritatea în parlament în urma unui vot privind bugetul, care a fost interpretat pe scară largă ca un vot de încredere neoficial. Umberto Bossi, șeful Ligii Nordului, principalul partener de coaliție al lui Berlusconi, l-a îndemnat pe premierul aflat în dificultate să demisioneze. În aceeași zi, după ce s-a întâlnit cu președintele italian Giorgio Napolitano, Berlusconi a anunțat că va demisiona de îndată ce parlamentul va aproba reformele bugetare propuse de el. Aprobarea finală a venit la 12 noiembrie, iar Berlusconi a demisionat câteva ore mai târziu.

În afara mandatului de prim-ministru, Berlusconi a rămas o figură foarte proeminentă, atât prin imperiul său mediatic, cât și ca acuzat în procesele penale aflate în curs. În octombrie 2012, a fost găsit vinovat de fraudă fiscală într-un caz în care era implicată rețeaua sa de televiziune Mediaset și a fost condamnat la patru ani de închisoare. Berlusconi și-a anunțat revenirea în politică în decembrie 2012, o mișcare care a contribuit la declanșarea prăbușirii guvernului premierului tehnocrat Mario Monti. În februarie 2013 au avut loc alegeri generale, o coaliție de centru-stânga, condusă de Pier Luigi Bersani, cucerind camera inferioară a parlamentului. Cu toate acestea, blocul lui Berlusconi a obținut suficiente locuri în Senat pentru a putea, cu ajutorul Mișcării populiste Cinci Stele a lui Beppe Grillo, să împiedice adoptarea oricărei legi. Pe cale de consecință, parlamentul a fost suspendat, fiind pentru prima dată când un astfel de eveniment a avut loc în istoria postbelică a Italiei. La mai puțin de două săptămâni după alegeri, Berlusconi a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a obținut ilegal și a asigurat publicarea conținutului unei interceptări telefonice a poliției care implica un rival politic.

În timp ce procedurile judiciare împotriva lui Berlusconi au continuat, clasa politică italiană a încercat să rezolve blocajul parlamentar. În aprilie 2013, Berlusconi și PdL au trecut la susținerea lui Enrico Letta, un membru moderat al Partidului Democrat (Partito Democratico; PD), fiind astfel format un guvern de coaliție. Un alt proces a ajuns la final în iunie 2013, când Berlusconi a fost găsit vinovat de intreținerea unor relații sexuale cu o prostituată minoră, fiind condamnat la șapte ani de închisoare și interzicându-i-se să mai ocupe funcții publice. Ca în cazul celorlalte procese în care a fost implicat, executarea sentinței a fost amânată, până la încheierea procesului de apel. În august 2013, cea mai înaltă instanță din Italia a confirmat condamnarea lui Berlusconi pentru fraudă fiscală, deși pedeapsa a fost redusă la un an, ca urmare a unei legi adoptate pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor. Verdictul a marcat prima condamnare efectivă a lui Berlusconi, însă vârsta sa a făcut puțin probabilă condamnarea sa la închisoare. Fostul prim-ministru a fost supus, de asemenea, unei interdicții politice de cinci ani, dar această parte a sentinței a fost trimisă la o instanță inferioară pentru revizuire înainte de executare.

La 28 septembrie 2013, cu doar câteva zile înainte ca o comisie să se pronunțe asupra expulzării sale din Senat, Berlusconi a retras PdL din guvernul Letta. În timp ce administrația de cinci luni a lui Letta părea să fie pe punctul de a se prăbuși, Berlusconi s-a confruntat cu o revoltă din interior, deoarece zeci de parlamentari PdL au promis că vor susține guvernul. Berlusconi a făcut brusc cale întoarsă, iar la 2 octombrie 2013, cu PdL participând din nou la coaliția de guvernare, Letta a supraviețuit cu ușurință unui vot de încredere. Mai târziu, în aceeași lună, Berlusconi a relansat PdL sub denumirea Forza Italia. Aripa moderată a partidului, care s-a alăturat lui Letta și a forțat întoarcerea lui Berlusconi, s-a desprins ulterior sub conducerea lui Angelino Alfano pentru a deveni partidul Noul Centru-Dreapta (Nuovo Centrodestra; NCD).

Pe măsură ce se apropia decizia finală privind apartenența lui Berlusconi la Senat, acesta și-a retras din nou sprijinul față de guvern, trecând Forza Italia în opoziție. Letta a supraviețuit confortabil votului de încredere rezultat, cu sprijinul NCD. După mai multe luni de amânări, la 27 noiembrie 2013, Senatul a votat pentru excluderea oficială a lui Berlusconi. Decizia a fost însoțită de o interdicție de șase ani de a ocupa funcții publice, o sentință care a prevalat asupra interdicției politice anterioare și l-a privat pe Berlusconi de imunitatea în fața justiției de care se bucurase în calitate de deputat.

Deși i s-a interzis să mai ocupe funcții politice până în 2019, Berlusconi a continuat să conducă Forza Italia și a promis că va rămâne un personaj important pe scena politică italiană. A fost pus pe tușă pentru scurt timp din cauza unei operații la inimă în iunie 2016, dar, în câteva luni, Berlusconi și-a folosit din nou imperiul mediatic pentru a influența electoratul italian. Premierul PD Matteo Renzi propusese un referendum constituțional care promitea să reducă semnificativ puterea Senatului, iar primele sondaje de opinie indicau că membrii Forza Italia erau deschiși la această propunere. Cu toate acestea, Berlusconi s-a pronunțat ferm împotriva referendumului, acesta fiind respins cu o majoritate covârșitoare în decembrie 2016. Renzi a demisionat, iar succesorul său, Paolo Gentiloni, a condus un guvern interimar până la alegerile care erau programate pentru martie 2018.

În mai 2018 o curte de apel din Milano a anulat interdicția fostului premier italian de a ocupa funcții politice. Berlusconi a continuat să urmărească o revenire politică prin virarea spre centru și promovarea unei agende pro-UE. Deși a fost afectat de probleme de sănătate, Berlusconi a părăsit spitalul după o operație abdominală pentru a-și relua campania pentru un loc în Parlamentul European. În mai 2019, Forza Italia a depășit în mod semnificativ așteptările, iar Berlusconi a câștigat fără probleme prima sa competiție electorală de la ridicarea interdicției sale politice.

După o serie de probleme de sănătate care s-au agrat în ultima vreme, Silvio Berlusconi a murit pe 12 iunie 2023, la vârsta de 86 de ani.