Cinci ani și peste 500.000 de consumatori conectați la rețelele de gaze. Autostrăzile rutiere, cele de gaz și energie, condiții de bază pentru creșterea economică și a nivelului de trai
♦ În ultimii cinci ani, 543.700 de noi consumatori casnici și noncasnici au fost conectați la rețelele gestionate de cei doi mari operatori de distribuție a gazului: Delgaz Grid și Distrigaz Sud Rețele ♦ În total, peste 4,3 milioane de puncte de consum…
♦ În ultimii cinci ani, 543.700 de noi consumatori casnici și noncasnici au fost conectați la rețelele gestionate de cei doi mari operatori de distribuție a gazului: Delgaz Grid și Distrigaz Sud Rețele ♦ În total, peste 4,3 milioane de puncte de consum sunt în cele două rețele l Județele Moldovei ies în evidență ca și creștere, mai ales în contextul în care regiunea începe să simtă avantajele extinderii autostrăzii ♦ Doar prin aceste conexiuni, dezvoltarea insularizată de până acum a României poate deveni un fenomen general, iar Moldova este cel mai bun exemplu al momentului.
Nu poți vorbi de creștere economică fără o infrastructură de bază, iar în această bază intră autostrăzile, conductele de gaze, rețelele stabile de energie.
Din 2027, România se pregătește să devină cel mai mare producător de gaze din UE datorită proiectului Neptun Deep, iar producția internă de gaze cel mai proabil va fi peste consumul național. Dar în timp ce se fac aceste calcule, realitatea este că nu toți consumatorii casnici au acces la rețelele de gaze într-o țară care se laudă că va avea resurse și pentru alții. De altfel, cele mai recente date arată că circa jumătate din populația României nu are acces la gaze și se încălzește cu alte forme de energie.
Cu toate acestea, în ultimii cinci ani au existat creșteri, cel mai mare salt fiind vizibil în zona rurală. Potrivit INS, la finalul anului 2024 rețeaua de distribuție a gazului din România era de 50.972 kilometri, cu 7.409 kilometri mai mult față de 2020. Iașiul este județul cu cea mai mare extindere, de 650 kilometri. Al doilea clasat este județul Neamț, cu 578 kilometri noi. Bacăul intră și el în top 10, cu 329 kilometri noi de conducte de gaze, iar Suceava a performat cu 276 kilometri noi de conductă. Din cei 7.409 kilometri noi din perioada 2020-2024, peste 5.000 de kilometri s-au realizat doar în zona rurală, o altă veste bună, și din nou județele din Moldova au fost fruntașe.
„În ultimii cinci ani, Delgaz Grid a conectat anual, în medie, peste 40.000 de noi consumatori la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Majoritatea acestora, aproximativ 61%, sunt clienți casnici, au răspuns reprezentanții Delgaz Grid, companie care face parte din grupul E.ON România și care operează rețeaua de distribuție a gazului și a energiei din regiunea Moldovei.
„La finalul anului trecut, rețeaua operată de Delgaz Grid deservea peste 2 milioane de consumatori, consolidând poziția companiei ca unul dintre principalii operatori de distribuție a gazelor naturale din România.“
Reprezentanții companiei mai spun că rețeaua de distribuție a gazelor naturale a fost extinsă cu aproximativ 680 de kilometri, în medie, în fiecare an din ultimii cinci.
Și în sudul țării, acolo unde operatorul rețelei de distribuție a gazului natural este Distrigaz Sud Rețele, companie deținută de francezii de la ENGIE, lucrurile au avansat.
„În ultimii cinci ani, Distrigaz Sud Rețele a conectat la rețeaua sa de distribuție a gazelor naturale un număr de 343.700 de clienți, aproximativ 87% dintre aceștia fiind consumatori casnici. Se observă un trend crescător în ceea ce privește racordarea clienților non-casnici, în timp ce numărul consumatorilor casnici are o tendință de scădere accentuată. În prezent, la rețeaua de distribuție a gazelor naturale sunt conectați un număr de 2.323.728 de consumatori“, a comunicat compania. În ultimii 5 ani au fost puși în funcțiune 1.970 de km de conducte. Distrigaz Sud Rețele precizează că în prezent, lungimea conductelor de distribuție operate de către companie este de 24.483 km.