CINCI ANI DE CRIZĂ. MAI EȘTI ACELAȘI?

Așa că vă propun să identificăm modul cum ne-a schimbat criza, pe fiecare dintre noi sau pe companiile pentru care lucrăm. Am făcut o scurtă trecere prin „cimitirul terfeloagelor„, cum îi spun, preluând formularea unui poet, arhivei textelor pe care le-am scris. Și am zâmbit oarecum trist: ziceam, a doua zi după căderea Lehman: „Indiferent de declarațiile mai mult sau mai puțin liniștitoare, efectele crizei se simt și se vor simți și în România. Și, într-un an electoral urmat de un alt an electoral, mi-e teamă că autoritățile ar putea lua decizii care, sub un strat de bune intenții, ar putea ascunde greșeli care ne vor marca unde nici nu gândim și cu costuri ce nu pot fi intuite acum„. Și, țineți minte, eram trimiși, în acea perioadă, să cumpărăm case ieftine la americani. Și mai departe: „Premiul Nobel pentru economie în anul 2008. Repet: Premiul Nobel pentru economie în 2008. Nu sună ciudat? Mie îmi pare un soi de oximoron aparte, o construcție tragicomică cu valențe dadaiste„ (era vorba despre premiul lui Paul Krugman). Și din nou: „Oliver Blanchard, economistul-șef al FMI, este întrebat despre posibilitatea repetării Marii Depresiuni. «Nici vorbă», replică omul, «am învățat câte ceva în 80 de ani»„.

De fapt nu învățasem mai nimic, spun în 2013. Și mai departe, în octombrie: „Nu există «too big to fail», există însă «too small to fail»! Eu sunt too small to fail, colegii mei, dumneavoastră, cei ce citiți revista, austriacul sau irlandezul de rând, care au finanțat cu până la 70.000 de euro trufia unora. Personal susțin un întreg lanț financiar – magazine, bănci, furnizori de servicii, iar prin taxele și impozitele pe care le plătesc sprijin pensionari, persoane asistate, funcționari, investiții publice, președinții și parlamente. Sunt/suntem alfa și omega, începutul și sfârșitul în circuitul economic și oricine se consideră «too big to fail» ar trebui să fie conștient că mărimea sa este suportată de micimea mea”.

Mă opresc aici și vă propun să îmi scrieți, să ne scrieți tuturor celor din redacția Business Magazin despre cum v-a schimbat criza, ce ați învățat și ce vi se pare important acum. Ce s-a schimbat în mediul de afaceri, care sunt noile reguli, care sunt prioritățile și ce mai înseamnă succesul? Vorbim de o generație pierdută, de noua realitate economică, vedem o societate din ce în ce mai polarizată și multe companii și mulți oameni care n-au fost, din păcate, nici prea mari, nici prea mici pentru a eșua. Suntem mânuiți politic în funcție de interese și ni se promit mări, dar obținem doar sări, pe răni. Din nou și din nou.

Ilustrez cu un tablou de Pavel Fedotov care se numește „Encore, encore!„. Este istoria, într-o imagine, a unui ofițer azvârlit de soartă într-o garnizoană din siberii, care, de plictiseală, își obligă pudelul să sară la nesfârșit peste un baston. Este iarnă, se vede pe geam, și sărmanul animal sare din nou și din nou și din nou peste baston, la ordinul unui stăpân imbecilizat. Encore, encore!