Chuck Hagel: Bashar al-Assad ar putea profita de raidurile americane împotriva grupării Stat Islamic
Regimul președintelui sirian Bashar al-Assad, ale cărui trupe luptă împotriva unei multitudini de grupări rebele, ar putea profita de raidurile aeriene americane efectuate împotriva unor obiective ale organizației Stat Islamic (SI), a recunoscut joi secretarul american al Apărării, citat de AFP.
Statele Unite și coaliția internațională efectuează zilnic bombardamente în Siria și în Irak asupra unor obiective ale extremiștilor sunniți, pentru a “sprijini Guvernul irakian și pentru a securiza întregul Orient Mijlociu”, a declarat Chuck Hagel în cursul unei conferințe de presă, la Washington.
Însă, ținând cont de faptul că SI este atât inamic al Washingtonului, cât și al regimului de la Damasc, “în mod sigur”, Bashar “al-Assad poate trage profit” din campania aeriană împotriva jihadiștilor.
Cu toate acestea, Statele Unite vor continua să ceară plecarea de la putere a președintelui sirian, a dat asigurări Hagel.
Aceste declarații ar putea da apă la moară opozanților strategiei pentru Siria a președintelui american și relevă chiar și scepticismul lui Chuck Hagel față de politica siriană a administrației Obama.
Într-o notă adresată lui Susan Rice, consiliera pentru Securitate Națională a lui Barack Obama, secretarul Apărării a avertizat că strategia Statelor Unite în Siria “riscă să se pericliteze” tocmai din cauza confuziei legate de poziția americană față de Bashar al-Assad, potrivit New York Times.