Chițoiu, despre OUG privind gerul: A fost făcută de departamentul de buget. Era o prostie scrisă acolo
Vicepremierul Daniel Chițoiu, ministru al Finanțelor, a declarat, marți, că proiectul de ordonanță în care se făcea referire la gerul neobișnuit prognozat pentru această iarnă a fost realizat de "departamentul de buget" și a fost scos de pe site pentru că "era o prostie scrisă acolo".
Întrebat cine a făcut proiectul de ordonanță în care se justifica transferul unor sume către autoritățile locale prin faptul că este așteptat un ger neobișnuit pentru această iarnă, Chițoiu a răspuns: “Departamentul de buget”.
Ulterior, el a fost întrebat de ce a fost scos proiectul de pe site-ul ministerului. “Pentru că aia era o prostie (…) Da, era o prostie scrisă acolo”, a precizat ministrul.
De asemenea, el a precizat că în primă instanță nu a știut de faptul că proiectul a fost postat pe site-ul instituției pe care o conduce.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu cunoaște proiectul de OUG care anunță în nota de fundamentare că vor fi “geruri anormale” în următoarea perioadă, el precizând că a întrebat la ANM și “nu vine niciun ger deocamdată”.
Întrebat dacă a primit informații în Guvern privind prognoze meteo care se înrăutățesc spre finalul anulului, fiind anunțat un ger cumplit, Ponta a răspuns: “Nu, și sincer să fiu nu cred că chestiile astea…”.
Solicitat să spună care este sursa unei astfel de prognoze menționată într-o notă de fundamentare a unei OUG prin care se dau mai mulți bani la primari la finalul anului, Ponta a precizat că nu știe și nici nu cunoaște proiectul de OUG.
“Nu știu. Nu cunosc proiectul. La mine ajung numai când sunt finalizate. De unde aveți dumneavoastră acest proiect?”, a spus Ponta.
Prognoza meteorologică indică un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, se arată într-un document al Guvernului prin care este justificat un transfer de fonduri către primării pentru acoperirea costurilor generate de iarnă.
“Potrivit prognozei meteorologice, va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, ceea ce va determina creșterea consumului prognozat de energie electrică și termică pe perioada sezonului rece.
În aceste condiții există riscul ca autoritățile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiții optime a agentului termic pentru populație pentru perioada friguroasă în anul 2013″, se arată în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului.
Prin această ordonanță, Guvernul va transfera autorităților locale bani din Fondul de rezervă bugetară pentru plata arieratelor, costuri urgente pentru funcționarea în perioada de iarnă și alte cheltuieli, inclusiv salarii.