China va inspecta companiile de tehnologie din țară, pentru posibile încălcări ale securității
China va inspecta companiile de tehnologie care operează în țară pentru posibile încălcări ale securității naționale, guvernul avertizând anterior că va reacționa la punerea sub acuzare a unor ofițeri chinezi în Statele Unite, pentru spionaj cibernetic.
Verificările anunțate joi de Biroul de Stat pentru Informații în Domeniul Internetului au rolul să oprească furnizorii IT să își folosească produsele pentru controlul, perturbarea sau închiderea sistemelor clienților, în mod ilegal, a relatat agenția de presă Xinhua, citând un comunicat al instituției.
Un purtător de cuvânt al acestui birou a declarat marți că acuzațiile SUA sunt lipsite de temei, iar China va lua contramăsuri, dacă partea americană le va menține, relatează Bloomberg.
Astfel de controale ar marca o escaladare majoră a tensiunilor dintre China și Statele Unite, după ce procuratura americană a pus sub acuzare cinci ofițeri chinezi pentru că ar fi furat secrete ale unor companii americane.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro