China va continua să participe la sprijinirea Europei împotriva crizei
China va continua să participe la acțiunile internaționale de sprijinire a Europei împotriva crizei, a declarat viceministrul chinez de Externe, Fu Ying, respingând ideea că Beijingul se mulțumește doar să asiste la evenimentele din zona euro.
“China va face parte din efortul internațional de ajutorare a Europei. Am făcut multe, am fost atât de implicați, și europenii știu asta. Vrem să investim, importăm mai mult, trimitem delegații să cumpere, ajutând astfel la crearea de locuri de muncă, ceea ce va stimula economia. China va continua să facă parte din efort pentru că suntem interdependenți. Suntem în aceeași barcă”, a afirmat oficialul, aflată în vizită la Viena. Cu cele mai mari rezerve valutare din lume, China este una dintre puținele țări care dispun de destul de mulți bani pentru a prelua o parte semnificativă din piața obligațiunilor de stat din Europa, ajutând zona euro să iasă din criză.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro