China și Rusia au "obiective comune", i-a transmis Xi Jinping lui Putin
China și Rusia au "obiective comune", a afirmat, luni, președintele Xi Jinping, cu ocazia întrevederii de la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin, informează postul de televiziune CNN. "Este adevărat că ambele țări împărtășesc aceleași sau unele obiective comune.…
China și Rusia au “obiective comune”, a afirmat, luni, președintele Xi Jinping, cu ocazia întrevederii de la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin, informează postul de televiziune CNN.
“Este adevărat că ambele țări împărtășesc aceleași sau unele obiective comune. Am depus eforturi pentru prosperitatea țărilor noastre, putem coopera și colabora pentru atingerea obiectivelor”, a declarat Xi Jinping, cu ocazia întâlnirii de la Kremlin.
“Sunt foarte bucuros să pot vizita din nou Rusia, la invitația dumneavoastră. Rusie este prima țară vizitată după realegerea mea în funcția de președinte”, a subliniat Xi Jinping.
Liderul chinez a declarat că susține realegerea președintelui Vladimir Putin în 2024 și că “apreciază foarte mult” relațiile cu Rusia.
Conform agențiilor de presă ruse, citate de cotidianul Le Monde, președinții Vladimir Putin și Xi Jinping au luni o întâlnire informală, înaintea întrevederii oficiale programate marți. “În ultimii ani, China a făcut un uriaș pas înainte. Acest lucru generează interes în întreaga lume, dar, din nefericire, generează și invidie”, a declarat Vladimir Putin, conform CNN, notând “progresele în relațiile bileterale” înregistrate în ultimii zece ani. Liderul de la Kremlin a declarat că s-a familiarizat cu sugestiile Beijingului privind soluționarea crizei din Ucraina. “Noi suntem pregătiți permanent pentru negocieri, vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre sugestiile dumnevoastră”, i-a spus Putin lui Xi Jinping.
Administrația Chinei a îndemnat Ucraina și Rusia să inițieze urgent negocieri de pace, avertizând că există riscul escaladării conflictului militar, care ar putea scăpa de sub control. Qin Gang, ministrul chinez de Externe, a discutat prin telefon, săptămâna trecută, cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.
Ministerul chinez de Externe a prezentat recent un proiect privind un “plan de pace” între Kiev și Moscova. Beijingul a propus un armistițiu durabil și negocieri de pace, prin susținerea principiului respectării “suveranității, independenței și integrității teritoriale”. În același timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a “intereselor legitime de securitate ale tuturor națiunilor”, sugerând susținere pentru argumentația Rusiei privind obținerea de garanții de securitate din partea Statelor Unite și NATO. “Toate părțile ar trebui să susțină Rusia și Ucraina spre o singură direcție, ajungerea la un armistițiu complet. Toate părțile trebuie să rămână raționale, să demonstreze reținere și să evite amplificarea conflictului, înrăutățirea crizei sau chiar ieșirea conflictului de sub control”, a subliniat Ministerul de Externe de la Beijing, insistând pentru eforturi de evitare a unui conflict nuclear.
Deși a salutat inițiativa de pace avansată de China, Rusia a insistat pentru recunoașterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiționat orice armistițiu între armata ucraineană și forțele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991. Națiunile Unite au salutat inițiativa de pace a Chinei, catalogând-o drept o “contribuție importantă”.