Chiar sunt românii antreprenori?
Din discuții, din conferințe, poate din studii de cercetare, părerea generală este că românii au în ADN un spirit antreprenorial. Dacă ne uităm în realitatea din teren, probabil că vrem să fim antreprenenori. Vrem să fim antreprenori, să numărăm milioanele,…
Din discuții, din conferințe, poate din studii de cercetare, părerea generală este că românii au în ADN un spirit antreprenorial. Dacă ne uităm în realitatea din teren, probabil că vrem să fim antreprenenori. Vrem să fim antreprenori, să numărăm milioanele, dar fără să riscăm, fără să pierdem.
Dacă s-ar putea ca ideea noastră, care este unică și pe care nu vrem s-o împărtășim cu nimeni, să nu ne-o fure, să fie transpusă în practică de alții, fără transpirație și doar din indicații, ar fi perfect. Ne-am da un premiu pentru antreprenoriat.
Dacă vă uitați puțin în piață, în jurul vostru, noua generație vrea să fie antreprenoare, dar să și lucreze în corporații sau la stat pentru a avea un salariu din care să trăiască. De fapt este o extensie a primilor oameni de afaceri care nu și-au bazat începutul pe afacerile cu statul, pentru că acelea puteau fi făcute primele în anii ’90.
Nu este nicio rușine să faci afaceri cu statul, așa cum este percepția în România la ora actuală. Dacă ne uităm la marile corporații din lume, fie că sunt americane, fie că sunt europene, poate jumătate din businessul lor se bazează pe afaceri cu statele.
În ultimii zece ani, s-a format în România o generație de corporatiști care au început să lucreze în multinaționale la începutul anilor 2000 și care acum, acumulând ceva experiență, ar vrea să treacă de cealaltă parte a baricadei. Vreme de cel puțin 2-3 ani jonglează între corporație și mica afacere pentru a vedea cum se descurcă. O parte dintre ei nu renunță la jobul din multinațională pentru businessul propriu, mai ales cei care sunt CEO, CFO, COO, director de vânzări, director de marketing sau director de IT.
Realitatea actuală din economie este extrem de dură, iar salariul de câteva mii de euro care intră în cont lunar nu poate fi înlocuit atât de repede de facturile emise de propria companie. Există un decalaj de 180-270 de zile, timp în care și ei au nevoie de bani. Când văd că nu vând nimic o lună, două, trei, mulți se dezumflă și își iau gândul de la a avea propria afacere.
Toți românii ar vrea să înceapă un business, dar să aibă contractele de vânzare gata semnate și, dacă se poate, cu banii înainte. Cei mai mulți se gândesc la importuri, să aducă marfă de afară și să o vândă în România, mai puțin să facă producție aici, pentru că acest lucru înseamnă echipamente, hale, credite, logistică, oameni – deci cheltuieli mari.
Oricine spune că ar vrea să devină antreprenor nu își pune problema investițiilor din bani proprii, ci din banii băncilor. Dacă aceștia nu sunt, băncile sunt de vină că nu susțin oamenii de afaceri, că nu susțin investițiile etc.
Nimeni nu vrea să piardă și de aceea toți se gândesc că afacerile trebuie făcute cu banii altora, pentru că așa au auzit că fac Țiriac și ceilalți oameni de afaceri care sunt milionari. Mai există categoria consultanților, care a câștigat teren, în special în timp de criză. Toată lumea are sfaturi, idei, Power-point-uri pentru cei care sunt în business. Dar nimeni nu vrea să treacă și pe partea de execuție, să pună în aplicare ceea ce predică. Asta nu înseamnă că firmele din România nu au nevoie de consultanți, de o privire din afară a businessului, dar sunt prea mulți consultanți față de câte afaceri sunt pe piață.
Există un deficit foarte mare de antreprenori în România, de aceea piața începe să se polarizeze. Sunt multe afaceri mici, făcute lucrând în corporații sau la stat, pe de o parte, iar la polul opus sunt afacerile mari și multinaționalele. Nu există mijlocul, ca în Italia, Spania sau Germania.
Conform datelor BNR, foarte puține companii din cele mici reușesc să treacă în timp în categoria firmelor mijlocii sau mari, cu cifre de afaceri de peste un milion de euro.
Băncile resimt din plin acest lucru, pentru că nu au cui să dea credite. Multinaționalele și companiile românești mari care au trecut prin criză nu prea mai vor să investească și să se extindă, preferând să-și consolideze poziția. Din spate nu vine nimeni, iar economia românească se confruntă cu acest lucru.
A ne descurca, a avea creativitate, a găsi soluții „on the spot“ nu înseamnă a fi și antreprenor, a lăsa totul pentru un business care nu știi cum va merge, de unde vei plăti banii pentru angajați sau pentru echipamente sau pentru plata impozitelor și taxelor la stat.
Toată lumea vrea să găsească o idee genială, care să se transforme în bani instantaneu. Toți se uită la milionarii americani care ies pe bandă rulantă, fără să analizeze cum au ajuns ei acolo.
Până să ajungă la iPod, iPhone, iPad, Steve Jobs s-a confruntat cu falimentul unor alte idei. Cel care este acum în spatele Uber, Travis Kalanick, chiar are la activ vreo două falimente. Donald Trump, cel care a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, are în carnet câteva eșecuri și câteva găuri lăsate băncilor și creditorilor.
Câți dintre voi, care spuneți că ați vrea să fiți antreprenori și că simțiți acest lucru, ați fi dispuși să pierdeți și să o luați de la capăt a doua zi, fără să aveți nicio idee de unde vă veți plăti angajații sau furnizorii? Este un coșmar acest lucru.
Când lași tot ce ai fără să știi ce va fi mâine, atunci ai un spirit antreprenorial, despre care numai tu știi sigur că va învinge, când toți ceilalți din jur văd în tine numai un „loser“. Nu mulți români sunt pregătiți de acest lucru.