CGS: Soluțiile ERP în cloud vor exploda abia peste 2-3 ani
Deși mai puțin costisitoare decât varianta cu servere proprii și licențe, soluțiile software de tip ERP în cloud vor exploda pe plan local de-abia peste câțiva ani, pe fondul nesiguranței managerilor cu privire la confidențialitatea datelor din cloud, conform lui Mircea Hotăran, directorul general al CGS Europe-IT Services, parte a grupului american CGS.
“În România, implementarea soluțiilor de management al afacerilor de tip ERP (Planificarea Resurselor Întreprinderii) găzduite în cloud se situează sub media europeană estimată și, cel puțin deocamdată, nu se întrevede o dezvoltare considerabilă a acestora mai devreme de următorii 2-3 ani”, a declarat Hotăran, reprezentantul CGS Europe – IT Services care este partener global Microsoft pentru implementarea soluției ERP deținută de gigantul american, Dynamics AX.
În opinia lui, managerii companiilor din România au nevoie ca timpul să demonstreze siguranța datelor stocate prin soluțiile ERP găzduite în cloud; în același timp, furnizorii mari din piața de ERP trebuie sa dezvolte oferte de profil cât mai atractive atât financiar, dar mai ales ca soluții de implementare eficiente.
Alături de soluția clasică (implementarea unei soluții ERP la sediul companiei client, pe serverele acesteia), mulți integratori (firme de IT care implementează ERP-uri) oferă și varianta găzduirii în cloud, punând la dispoziție hardware-ul și software-ul aferent; acestea pot fi administrate și controlate ori de către departamentul de IT al fiecărei companii, ori chiar de către integrator (serviciile fiind astfel complet externalizate). Întrucât ERP-urile sunt software-uri de management al afacerilor care integrează toate componentele unui business și aplicațiile aferente (de la producție la finanțe-contabilitate, vânzări, distribuție etc), mulți manageri consideră că există o doză de risc în “a încredința” toate aceste date, în timp real, unei firmei de servicii IT. “Impresia că prin serverele proprii companiei pot garanta protecția informațiilor este supraevaluta: în majoritatea cazurilor, sistemele informatice ale firmelor sunt foarte slabe: dacă cineva chiar vrea să le spargă, nu este greu. în schimb, o firmă bună de IT va avea soluții superioare pentru protecția datelor, asumându-și răspunderea atât asupra siguranței, cât și a integrității datelor”, a precizat Mircea Hotaran.
Soluțiile ERP găzduite în cloud au avantaje precum faptul că reduc la minim investiția inițială (întrucât nu mai sunt necesare cheltuielile cu achiziționarea de hardware și licențe), costurile uzuale sunt mici (se plătește de obicei lunar, per utilizator) și total predictibile. În plus, întreg procesul de implementare este mult mai rapid, iar up-grade-urile sunt nelimitate și automate. Soluțiile ERP găzduite în cloud pot fi adaptate fără probleme pentru a răspunde caracteristicilor proceselor de business din fiecare firmă, la fel ca în varianta tradițională. Reținerile managerilor de a implementa soluții ERP în cloud au la bază în principal neîncrederea în capacitatea integratorului de a asigura siguranța informatică a datelor, a serverelor, paza împotriva pătrunderii prin efracție în locația în care se află echipamentele respective etc.
“Teama multor manageri privind siguranța datelor în cazul găzduirii în cloud a soluției ERP pe care o adoptă este nejustificată: toți cei care furnizează astfel de servicii au mecanisme complexe de protecție; n-am auzit de nici un caz de furt de date în astfel de circumstanțe”, a precizat Mircea Hotaran. Această “reținere” conduce însă la varianta achiziționării unei soluții ERP în sistem clasic (licențe și servere proprii), ceea ce implică un cost semnificativ pentru bugetul unei companii. “În condițiile economice globale actuale, care sunt dificile, aceste cheltuieli sunt adesea amânate, așa încât întregul proces se blochează și toată lumea pierde- firmele suferă pentru că nu implementează un soft de care ar avea nevoie, iar piața locală de ERP rămâne cu mult sub potențialul său. Anii următori vor demonstra însă fiabilitatea găzduirii în cloud”, a arătat Mircea Hotaran.