CFR a închiriat prin licitație 115,7 km de cale ferată, 11% din cât și-a propus
CFR SA a închiriat joi 115,7 kilometri de cale ferată către firma RC-CF Trans, în cadrul unei licitații derulate la BRM la care administratorul rețelei a căutat chiriași pentru 1.016,2 kilometri de cale ferată, parte a infrastructurii feroviare neinteroperabile.
În urma procedurii au fost adjudecate secțiile de cale ferată Ploiești – Armășești (48,1 km) și Făurei -Urziceni (67,6 km), aferente sucursalelor regionale București și Galați, iar prețul de preluare a fost de 591.500 lei, respectiv de 166.500 lei, pe an.
Preluarea secțiilor adjudecate, inclusiv a serviciilor de transport feroviar public, se va face în maximum 29 de zile de la semnarea contractului, se arată într-un comunicat al administratorului rețelei feroviare publice.
Pentru grupele de secții neadjudecate, licitația de închiriere se va repeta pe 25 noiembrie, dată limită și pentru depunerea ofertelor.
Procedura de joi a vizat închirierea a 29 de secții de cale ferată, aferente sucursalelor regionale București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța.
CFR SA a anunțat în iulie că vrea să închirieze aproape 1.100 km de cale ferată, însă a atribuit doar trei secții, însumând 63,7 kilometri, tot firmei RC-CF Trans, pentru care va încasa anual 620.000 lei fără TVA, potrivit informațiilor transmise MEDIAFAX la vremea respectivă.
RC-CF Trans este deținută de Iorgu Ganea și Costel Comana, proprietarii operatorului feroviar de călători Regiotrans.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi prețul cel mai mare.
Firmele câștigătoare sunt obligate să preia și personalul CFR existent sau care își desfășoară activitatea pe secția sau grupul de secții aferent.
Programul de închiriere a secțiilor de cale ferată neinteroperabilă este unul dintre angajamentele asumate cu FMI.