CEZ: Al doilea deceniu românesc

„Din vânat virtual, am devenit vânători.“ „Noi nu acționăm ca un rechin în mare, ci ca un banc de pești.“ „Nu cred în responsabilități colective.“ „Vom fi aici și în următorii zece ani. Dacă este o piață în regiune care va avea succes, aceasta este România.“

Primul citat reprezintă strategia, al doilea organizarea, al treilea regula de management, al patrulea planul pe termen lung. Limpezimea militărească a regulilor de mai sus anulează sfaturile din miile de cărți de economie și constituie rețeta uneia dintre cele mai importante privatizări din energia românească: preluarea fostei Electrica Oltenia de către cehii de la CEZ. De atunci au trecut zece ani. Ce vor aduce următorii zece?

În toamna lui 2005, statul transfera controlul asupra încă uneia din distribuțiile sale de energie. Electrica Oltenia era la acel moment distribuția cu cel mai mare număr de consumatori legați la firele sale, circa 1,3 – 1,4 milioane de clienți. Câștigătorul procesului a fost compania cehă CEZ, care a plătit circa 47 de milioane de euro pentru 25% din acțiunile companiei, operațiune urmată de o majorare de capital de 104 milioane de euro, prin care a devenit acționar majoritar.

Dincolo de importanța strategică a obiectivului la care statul a renunțat, această privatizare continuă să fie o lecție pentru felul cum România a înțeles să-și joace atuurile din energie.

Alături de privatizarea Petrom, compania vândută în 2004 către OMV, grup petrolier în spatele căruia să află statul austriac, vânzarea Electrica Oltenia către cehii de la CEZ, o altă companie de stat, arată foarte bine cum, cu un careu de ași, poți să pierzi locul la masa energiei regionale.

În loc să-și pună piesă peste piesă, statul român a început să vândă bucăți din zestre, iar în cazul energiei electrice a început cu cea mai profitabilă parte, distribuția. Acesta este practic locul în care se fac banii și se ajunge la consumatorul final. Strategia statului din acel moment era de a atrage în primă fază o serie de investitori, pe care mai apoi să îi implice și în producția de energie, acolo unde erau necesare fonduri masive pentru modernizări și pentru construcția de noi unități. Din strategia creionată de stat la începutul anilor 2000, statul a reușit doar să vândă ceea ce genera cash sigur, reglementat, și a rămas cu un parc de producție care plânge după investiții, dar la care nu se mai uită nimeni.

În acest timp, în Cehia, tot o companie energetică de stat, CEZ, nu mai avea loc între granițele proprii. Dar cehii nu avuseseră nevoie să apeleze la organismele internaționale, care veneau cu reguli peste reguli privind funcționarea marilor monopoluri din energie. Statul ceh a înțeles că este important ca CEZ să rămână integrată și să aibă totul de la minele de cărbuni până la termocentrale, la firele care duc energia în case sau la forța de vânzare. În România s-a spart totul, iar acum cărbunii concurează cu energia hidro și Nuclearelectruca nu știe dacă să investească în deschiderea unei noi mine de uraniu, deși în câțiva ani ar putea foarte bine să importe materia primă pentru reactoarele de la Cernavodă.

„La momentul când CEZ a luat decizia de a face achiziția în România, eu eram șeful diviziei internaționale. Construiam modelul pentru achizițiile internaționale și eram responsabil de integrarea țintelor preluate. Atunci strategia CEZ era destul de clară. Ne doream să fim lideri în regiune prin acțiuni proiectate pe termen lung“, spune acum Martin Zmelik, care de aproape un an ocupă funcția de director general al CEZ România. Intrarea pe piața locală nu era primul pas pe care CEZ îl făcea în regiune: la finalul lui 2004 mai cumpărase trei companii de distribuție a energiei în Bulgaria. În toamna lui 2005, CEZ intra oficial și în România după preluarea controlului asupra Electrica Oltenia.

„La acel moment, CEZ era deja un business consolidat, eram puternici la noi acasă, dar eram și o companie listată cu investitori care ne cereau să punem pe masă o strategie de creștere. Piețele se deschideau, iar noi credeam că putem să ne extindem regional pornind de la un mix format din experiența proprie a grupului alături de cultura locală. Dintr-un vânat virtual, CEZ a devenit un vânător. Totul ține de strategie și de modul cum își stabilești prioritățile. Noi aveam chiar de la acel moment un management dual, ne purtam ca o companie de piață.“

De ce două state care activează în aceeași regiune ajung totuși la concluzii atât de diferite în ceea ce privește dezvoltarea pe termen lung într-un domeniu strategic ca energia?

„Cred că România era într-o etapă în care-și dorea să aducă aici investitori. Asta se dorea la acel moment, iar uneori asfel de experiențe sunt necesare. Noi ne-am concentrat pe achiziția de distribuții pentru că este competența noastră de bază.“

După achiziție, Zmelik a rămas în biroul din Praga al CEZ, primul manager trimis de cehi la București fiind Jan Veskrna, cel care avea să stea până anul trecut (timp de trei mandate) la vârful operațiunilor CEZ din România. Dar contactul cu piața exista oricum.

„Imediat după achiziție, supervizam modul cum se derulau lucrurile, dar din biroul din Praga. Când am venit am găsit o companie împărțită în 7 firme cu dispunere teritorială. Electrica Oltenia era o companie descentralizată, iar activitățile de distribuție și de furnizare nu erau încă separate. La acel moment lucrau 3.000 de oameni. Ca tehnologie standardele erau jos, dar firma avea un mare potențial. Tot sectorul a intrat într-o schimbare odată cu venirea investitorilor privați, dar și a reglementărilor europene.“

Cert este că în perioada 2004-2005 s-au făcut cele mai importante privatizări din România. Petrom a fost vândut cu tot cu rezervele sale de petrol și gaze către OMV într-un proces care și azi generează controverse. În 2005 italienii de la Enel au fost primii care au spart gheața în domeniul energiei electrice, luând la pachet distribuțiile din Banat și Dobrogea. Au venit apoi nemții de la E.ON care au luat fosta Electrica Moldova, dar care și-au completat portofoliul și cu fostul Distrigaz Nord. Cealaltă jumătate din distribuția de gaze avea să intre în portofoliul francezilor de la Gaz de France.