Ceva bun facut de putere

Intrebat daca poate numi trei lucruri bune ale guvernarii Aliantei in 2005, fostul premier Adrian Nastase a zis ironic: rezolvarea crizei ostaticilor, faptul ca toata tevatura cu schimbarea presedintilor Senatului si Camerei a dus de fapt la consolidarea pozitiei acestora si faptul ca Traian Basescu nu i-a mai luat locul la Guvern premierului Tariceanu cu ocazia ultimei plecari in strainatate a acestuia din urma.

Afirmatiile lui Nastase au incheiat un bilant negru al guvernarii portocalii, prezentat de PSD inadins inainte ca Alianta sa-si fi lansat propriul bilant (prevazut initial pentru 12 decembrie, la implinirea unui an de la victoria electorala de anul trecut, raportul guvernarii a fost amanat, ca sa poata include si rezultatele summit-ului UE pe teme de buget). Evident, PSD a avut grija sa scoata in evidenta, pe un ton apocaliptic, vestile rele despre 2005: balbaielile din politica fiscala, accentuarea discrepantelor sociale din cauza cotei unice, majorarea tarifelor la utilitati, incetinirea cresterii economice, criza sistemului de sanatate.

PSD a mers pana acolo incat a intors impotriva puterii principala acuzatie care ii fusese adusa guvernului Nastase, de limitare a libertatii presei prin intermediul cenzurii economice. Scopul demersului PSD a fost sa inculce in opinia publica ideea ca guvernarea Aliantei seamana cu cea a Conventiei, din 1997-2000, cu concluzia gata trasa ca nici o putere de dreapta nu e in stare sa conduca bine tara si ca monopolul competentei administrative apartine definitiv politicienilor de stanga. De partea cealalta, puterea poate sa-si treaca in cont cateva obiective bifate: veniturile in plus la buget de pe urma cotei unice, inaintarea reformelor in justitie (cu impact pozitiv in special in ochii oficialilor de la Bruxelles) si inceputul schimbarilor din administratie ori din sistemul sanitar, dar si noile baze americane de pe teritoriul romanesc, rezultat al politicii externe energic proamericane a presedintelui Basescu.

In privinta nereusitelor, explicatiile variaza, de la factorii incontrolabili (inundatiile sau gripa aviara) pana la mostenirea fostei guvernari (inclusiv contractele de infrastructura, care au esuat acum intr-o renegociere intinsa pe luni de zile), cea mai subtila explicatie dintre toate fiind insa aceea ca e mai dificila o guvernare intr-o coalitie slab centralizata, unde parerile se discuta si se incontreaza liber decat una formata in jurul unui partid-stat autoritar.

Realitatea este ca e dificil de facut un bilant obiectiv al primului an de guvernare. Poate un asemenea bilant ar aparea mai clar printr-o privire din perspectiva a ceea ce ar trebui rezolvat in 2006 pentru ca viata politica sa fie mai putin agitata, iar politica economica sa fie mai eficienta. Inainte de toate, e vorba de permanentele certuri din coalitie si instabilitatea unei formule in care doua partide mici (UDMR si PC) joaca rol de arbitru-santajist fata de doua partide mari (PNL si PD), iar guvernantii n-au autoritate asupra propriilor lor parlamentari ca sa-i faca sa vina la lucru si sa voteze legi.

Pentru aceste probleme, dar si pentru schimbarea Constitutiei intr-un sens care sa faca tara mai lesne guvernabila (inclusiv prin prisma dorintei puterii de a-si largi marja de actiune in raport cu opozitia), Alianta a avut in vedere initial alegeri anticipate. Insa acestea au fost amanate pana cand a devenit riscant din punct de vedere politic sa le mai organizeze, mai ales in contextul calendarului de aderare la UE.

Acum, ultimul pariu e ca un scrutin anticipat ar mai fi posibil fie in primavara lui 2006, dupa prezentarea la Bruxelles a raportului privind aderarea Romaniei, fie abia in 2007, dupa momentul integrarii.

Numai ca, pana la anticipate, guvernantii trebuie sa gaseasca alte solutii de a-si disciplina politicienii si partenerii de coalitie, astfel incat sa elimine impresia persistenta ca actuala putere e prinsa intre anarhia totala si o arta prea putin avuabila a compromisurilor de culise, inclusiv cu opozitia. Pentru ca stilul de dezbatere dusa rapid pana la confruntare, care a caracterizat guvernarea in 2005, a impotmolit destule initiative laudabile, inclusiv in raporturile cu mediul de afaceri (vezi imposibilitatea de aplicare a noului Cod fiscal de la 1 ianuarie 2006).

Adrian Nastase n-are dreptate atunci cand raspunde ironic la intrebarea daca vede ceva bun facut de oamenii puterii in 2005. La scara unui mandat de patru ani, sau chiar la unul, prea putin va mai conta felul cum s-au comportat guvernantii in criza ostaticilor, in criza gripei aviare sau in fata grevei din invatamant, scandalul telefoanelor, sicanele intre palatele Cotroceni si Victoria ori chinuiala de a-i schimba pe Nastase si Vacaroiu de la sefia Parlamentului.

Conteaza, in schimb, tehnica marunta si cotidiana a guvernarii, aceea care armonizeaza divergentele si duce inainte proiectele asumate fata de electorat. Istoria uita de inundatii, de gesturi eroice sau de scandaluri de-o zi. Dar isi aduce aminte intotdeauna de o lege buna sau stramba, de o autostrada sau macar de o catedrala a mantuirii.