Cerul instelat si legea morala

Plicticoasa tevatura de saptamana trecuta pe tema intrevederii de anul trecut Tariceanu-Patriciu-Macovei a avut cateva trasaturi curioase. In primul rand, scandalul n-a mai putut avea amploarea celui declansat de telefonul dat anul trecut de premierul Tariceanu procurorului general Ilie Botos pe tema retinerii lui Dinu Patriciu.

Departe de a-l compromite pe vreunul din personajele implicate, vestea ca premierul, ministrul justitiei si un urmarit penal s-au intalnit la Palatul Victoria a parut sa declanseze mai curand un fel de frenezie etica in jurul fiecaruia din acestea.

In privinta Monicai Macovei, din actor vinovat intr-o poveste indoielnica, doamna ministru a ajuns mai curand in postura de victima gratie reactiei prompte a Consiliului Superior al Magistraturii. Judecatorii de la CSM au prins imediat prilejul de a se razbuna pe un ministru al justitiei care nu si-a ascuns niciodata ostilitatea fata de membrii acestei institutii.

Or, faptul ca Macovei ajunge in discutia CSM pe chestiuni de etica pare suficient – daca nu pentru a o disculpa pe ministru in ochii opiniei publice, cel putin pentru a trezi prudenta asupra unei reactii suspect de virulente a judecatorilor din Consiliu in raport cu intamplarea de la Palatul Victoria.

Lui Dinu Patriciu, rumoarea creata i-a pregatit terenul pentru o spectaculoasa autosuspendare din conducerea filialei PNL Prahova, insotita de o scrisoare alambicata, pe teme de moralitate in viata publica, adresata colegilor de partid.

La data autosuspendarii, adica la sfarsitul saptamanii, contextul ii era net favorabil sefului Rompetrol, mai ales ca acesta deschisese un nou front de lupta cu autoritatile, cerandu-le socoteala pentru ascultarea convorbirilor sale telefonice incepand din 2003. In plus, discutiile despre intalnirea de anul trecut de la Guvern i-au dat ocazia premierului Tariceanu sa-i ia inca o data apararea amicului sau Patriciu, cu argumentul importantei economice a Rompetrol („Nu cred ca e bine sa existe companii in Romania cu care sa ne ferim sa ne intalnim“).

In fine, pentru premierul Tariceanu, pentru care povestea intalnirii cu Patriciu si Macovei vine dupa cea a telefonului catre Ilie Botos, implicatia etica a fost inca mai subtila: el a cerut pur si simplu o dezbatere publica pentru stabilirea unor reguli clare care sa defineasca relatia intre puterea executiva si cea judecatoreasca.

Premierul zice ca statul de drept se sustine nu numai pe principiul separatiei puterilor in stat, care impune Executivului sa nu se amestece in munca justitiei, ci si pe cel al controlului si al echilibrului puterilor. Dupa Tariceanu, „puterile trebuie sa comunice intre ele“, iar justitia nu este o putere mai presus de celelalte.

E adevarat, celalalt sef al Aliantei, Emil Boc, s-a opus propunerii lui Tariceanu, pe motiv ca exista deja suficiente legi care reglementeaza raportul intre puterile din stat. Dar faptul ca premierul transfera o problema in fond meschina intr-un plan inalt teoretic dovedeste un reflex de inteligenta politica si mai eficient decat autosuspendarile lui Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu sau Dinu Patriciu.

Orice problema concreta de comportament al unui demnitar se poate autosuspenda cu succes in taramul legii morale. Nu in etica pedepsitoare a CSM, extrasa din scoartele cartilor de drept, ci in morala abstracta a binelui public, mereu sortita, vorba premierului, sa fie „supusa dezbaterii publice“.