Cererea și intenția de cumpărare de pe piața rezidențială ar putea scădea pe termen scurt, pe fondul incertitudinilor legate de economie și război
Prețul mediu de pe piața rezidențială s-a majorat anul trecut cu 16%, iar tendința ascendentă se menține și în debutul lui 2022, terenurile potrivite pentru dezvoltatorii imobiliari fiind într-o creștere accelerată la finalul lui 2021 și începutul acestui an, cu…
Prețul mediu de pe piața rezidențială s-a majorat anul trecut cu 16%, iar tendința ascendentă se menține și în debutul lui 2022, terenurile potrivite pentru dezvoltatorii imobiliari fiind într-o creștere accelerată la finalul lui 2021 și începutul acestui an, cu un avans de 20-30%, arată o analiză a
De asemenea, costurile au crescut cu 20-25% în construcții anul trecut, la materiale prețurile mărindu-se cu 50%.
„Impredictibilitatea a atins cote maxime, influențând profund piața. În această perioadă de război în Ucraina, asistăm la o scădere temporară a cererii și intenției de cumpărare. Este posibil să avem parte din nou de începutul unui nou ciclu imobiliar, întocmai celui din 2008, declanșat de începutul unei noi crize economice. Cei care cunosc cu adevărat ciclurile imobiliare știau oricum că acesta urma să se declanșeze în anii următori (1-4 ani). La 14 ani de la declanșarea crizei imobiliare din 2008, care a constituit începutul unui ciclu imobiliar, este posibil sa ne aflăm acum la începutul unuia nou”, explică Vlad Gheorghiu, consultant imobiliar, membru APAIR (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România).
El spune că anul trecut s-a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor din sectorul imobiliar de după anul 2015, fiind segmente cu măriri și de peste 16%. În ceea ce privește precedenta perioadă de scădere a sectorului imobiliar din România, în perioada iulie 2008 – mai 2009 prețul caselor din România a scăzut cu 40%, iar în tot ciclul de scădere a pieței (2008-2014) acesta s-a contractat cu 50%.
„Declanșarea războiului în Ucraina și declanșarea sancțiunilor asupra Rusiei au dus deja la majorarea fără precedent a prețurilor la cereale, gaze naturale, energie electrică, materii prime etc. Domeniul imobiliar este interconectat și dependent de toate aceste fenomene, așadar cu siguranță nu are cum să nu fie afectat. Pe termen scurt, cel mai probabil va scădea cererea și intenția de cumpărare. Sunt multe tranzacții care erau programate să se finalizeze în această perioadă și care, fie s-au amânat până la finalizarea războiului și lămurirea situației, fie s-au anulat cu totul”, a adăugat Vlad Gheorghiu.
Scăderea cererii ar putea fi determinată și de creșterea costurilor pentru creditele bancare. Luna trecută, Banca Națională a României a crescut dobânda de politică monetară de la 2% la 2,5%, nivel dublu față de cea din perioada similară a anului trecut (1,25%